Câinii cu deținător beneficiază de sterilizări gratuite în București și în unele localități din Ilfov, în cadrul mai multor campanii derulate în această perioadă.
Sterilizarea este obligatorie pentru câinii de rasă comună, iar nerespectarea legii este sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Câinii cu deținător pot fi sterilizați gratuit, în București în în Ilfov
În Capitală, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București derulează în mod regulat campanii gratuite pentru sterilizarea și microciparea câinilor de rasă comună, cu proprietar.
Potrivit reprezentanților ASPA, campaniile din perioada următoare se derulează astfel:
- La clinica Vet 4 Life, Str. Matei Voievod nr. 55, sector 2;
- În zilele de 14 și 15 martie, prin intermediul clinicii veterinare mobile Hands & Paws Vet – la Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Capitalei din Calea Ferentari nr. 72, sector 5.
Programările se pot face la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 16:00.
Unde au loc sterilizări gratuite în Ilfov
În perioada următoare, se desfășoară campanii de sterilizări și microcipări gratuite pentru câinii cu deținător și în Ilfov. O astfel de campanie are loc pe 17 martie, în Snagov.
Pentru programări, doritorii trebuie să sune la numărul de telefon 0751.235.009, după cum a anunțat Protecția Animalelor CJ Ilfov.
Astfel de campanii au rolul de a preveni abandonul puilor nedoriți, iar mulți câini de pe străzi pot proveni chiar din curțile oamenilor, fiind nesterilizați.
Recent, Direcția de Protecție a Animalelor din cadrul CJ Ilfov a anunțat campanii de sterilizare gratuită și în alte localități din județ. O campanie s-a desfășurat pe 6 martie, în Măgurele.
De asemenea, tot pe 17 martie, o campanie de sterilizări gratuite are loc și în localitatea Pantelimon. La aceasta se pot programa și locuitorii din Voluntari, Afumați, Găneasa, Ștefănești, Dobroești, Petrăchioaia și Brănești, care sunt proprietari de câini de rasă comună.
În perioada 9 – 13 martie, are loc o campanie de sterilizare pentru câinii cu stăpân și în localitatea Ciorogârla.
CITEȘTE ȘI Piețele volante din Sectorul 1 revin în weekend. Prima oprire este pe strada Tache Ionescu