Mai multe zboruri spre Orientul Mijlociu au fost anulate, din cauza conflictului dintre SUA, Israel și Iran. Un avion al companiei Animawings către Abu Dhabi s-a întors pe Aeroportul din Otopeni, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Națională Aeroporturi București (CNAB).
UPDATE 17:00: În cursul zilei de 28 februarie, au fost anulate 15 curse aeriene, dintre care nouă decolări și șase aterizări.
Aproximativ 1.500 de pasageri sunt afectaţi de zborurile anulate în această sâmbătă, însă numărul lor va creşte în zilele următoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Theodor Postelnicu, pentru Agerpres.

UPDATE 16:00: Compania aeriană Wizz Air a anunțat că suspendă toate zborurile către şi dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi şi Amman, până pe data de 7 martie, inclusiv, scrie News.ro.
UPDATE 15:30: Un alt avion HisKy cu 173 de pasageri, care plecase dimineaţă, la 08:30, spre Dubai, a aterizat la Riyadh, dar se întoarce pe Aeroportul Otopeni.
UPDATE 14:15: Un avion FlyDubai cu 123 de persoane la bord, care a decolat sâmbătă dimineața, la ora 8:22, de la București cu destinația Dubai, a aterizat la Buraidah (Arabia Saudită), transmite CNAB.
UPDATE 13:45: A fost anulată și cursa Wizz Air 3264 București-Tel Aviv din 28 februarie.
UPDATE 11.40: Cursele Animawings A2700/A2701 București – Tel Aviv – București din 1 martie se anulează.
Tarom a anunțat că autoritățile israeliene au declarat închiderea temporară a spațiul aerian al Israelului și aeroportul internațional Ben Gurion din Tel Aviv pentru zborurile civile până la data de 3 martie 2026. În aceste condiții, zborurile comerciale regulate către și dinspre Tel Aviv nu pot opera.
„În consecință, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM informează că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv. Astfel, sunt anulate zborurile OTP–TLV și TLV–OTP precum și a cursele de retur aferente:
- 28 februarie: RO155 OTP–TLV
- 1 martie: RO156 TLV–OTP, RO2153 OTP–TLV, RO2154 TLV–OTP
- 2 martie: RO155 OTP–TLV
- 3 martie: RO155 OTP–TLV, RO156 TLV–OTP”
UPDATE 11:25: Cursa WizAir3267 București – Dubai (ora de decolare 13.15) s-a anulat.
De asemenea, au fost anulate cursele de sâmbătă:
- WizzAir 3160 Tel Aviv – București și WizzAir 3263 București – Tel Aviv;
- Hisky 8672 Tel Aviv – București și Hisky 237 București – Tel Aviv;
- Tarom 155 București – Tel Aviv;
- El Al 572 București – Tel Aviv.
Știrea inițială:
„Din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, este de așteptat ca toate zborurile București – Tel Aviv să fie afectate. Deocamdată nu se înregistrează anulări pe această destinație.” transmit reprezentanții companiei. Sunt vizate zboruri ale WizzAir, Hisky, Tarom și El Al.
În ceea ce privește avionul care s-a întors pe Aeroportul din Otopeni, cu destinația Abu Dhabi, reprezentanții CNAB explică faptul că este vorba despre cursa Animawings cu numărul 443. Acesta decolase în cursul dimineții însă s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă, din motive de siguranță.
„Pe parcursul zilei sunt așteptate să aterizeze mai multe curse ”ferry” (fără pasageri) ale unor companii aeriene cu baza în Israel, care să își parcheze în siguranță aeronavele pe aeroporturile din București.” mai adaugă aceștia.
Rută directă de la aeroportul Otopeni către Croația, suspendată la începutul sezonului estival
O rută de la aeroportul Otopeni către Croația, pe aeroportul din Split, nu va mai fi operată în sezonul de vară al acestui an, scrie BoardingPass.
Compania Croatia Airlines a decis să suspende operarea zborurilor sezoniere dintre Split și București, rută introdusă în sezonul estival 2022 și menținută ulterior în fiecare an.
Pentru sezonul de vară 2026, legătura directă dintre capitala României și Split, al doilea cel mai mare oraș din Croația, nu va mai fi disponibilă.
Croatia Airlines nu a precizat, deocamdată, dacă această decizie este una definitivă sau dacă ruta ar putea fi introdusă din nou în programul de zbor în vara anului 2027.
În prezent, între București și Split nu operează și nici nu și-a anunțat intenția de a introduce zboruri regulate altă companie aeriană. Astfel, nu va mai exista, pentru moment, o legătură directă între cele două orașe. Compania nu se retrage, însă, de pe piața din România. Aceasta va continua să opereze zboruri regulate sezoniere între București și capitala Croației, Zagreb, și în vara lui 2026.
CITEȘTE ȘI: Energy Fest se întoarce în Capitală la începutul lunii martie