Oameni gălăgioși, care o ocupă mai multe locuri sau care fac mizerie în STB, sunt doar câteva dintre tipurile de călători ce pot fi întâlnite în București. O cursă cu tramvaiul 32 s-a transformat rapid într-o adevărată lecție de educație civică pe care un bătrân a ținu-o unei tinere. Acesta îi reproșează fetei că sta cu picioarele ridicate și că murdărește mijlocul de transport în comun.
Incidentul s-a petrecut pe linia 32, iar momentul a fost filmat de ceilalți călători și pus pe internet.
Educației civică în tramvaiul 32
Transportul public în comun este pentru toată lumea și cu toate că poate părea că nu există reguli pe care trebuie să le respecți atunci când urci în STB, acest lucru nu este adevărat. Pe lângă regulile de conduită, pe care oamenii le respectă în general în comunitate, există și un regulament efectiv pe care bucureștenii trebuie să îl respecte în tramvai, troleibuz și autobuz.
Conform acestuia, călătorii au atât drepturi, cât și obligații. Astfel că, următoarele fapte constituie contravenție și se sancționează prin amendă:
- Călătoria fără titlu de călătorie valabil sau fără un alt document justificativ sau dovadă electronică;
- Împiedicarea în orice mod a personalului cu competențe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuțiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în stații ori la capetele de linii;
- Solicitarea de deschidere a ușilor vehiculelor de transport public de persoane, între stații sau la semafoare;
- angajarea de discuții cu conducӑtorul vehiculului de transport în comun în timpul circulației;
- Împiedicarea organelor de control sӑ-şi exercite atribuțiile;
- Călătoria pe părțile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;
- Intervenţia neautorizată la aparatele/instalațiile vehiculului;
- Acționarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranța vehiculului sau a călătorilor;
- Producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;
- Lipirea afișelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum și în stații, cu excepția situațiilor în care asemenea acțiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale;
- Deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;
- Desfășurarea unei activități comerciale neautorizate în interiorul vehiculului și în stații;
- Aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori ușa vehiculului;
- Ocuparea locurilor de pe scaune și/sau platforma vehiculului cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie;
- Transportarea de materiale inflamabile;
- Transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlalți călători, prin mirosurile pe care le emană, prin ardere, coroziune sau murdărie;
- Transportarea bagajelor sau obiectelor de dimensiuni mari.
CITEȘTE ȘI Linia 479 va fi prelungită până la Complexul Allegria, din acest weekend
În imaginile ce au fost publicate pe grupul de Facebook „Ești din Sectorul 5,dacă..”, una dintre aceste obligații este încălcată de o tânără. În acest context, o altă persoană îi face morală.
„Pui piciorul pe peretele ala? Acasă poți să faci ce vrei, dar într-un mijloc de transport în comun nu ai voie. Atât de greu este? E vorba de civilizație”, spune călătorul în videoclip.
Conform „regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul București și Județul Ilfov”, cei care murdăresc vehiculele STB riscă să fie amendați. Sancțiunile sunt cuprinse între 100 și 500 de RON, și se stabilesc în funcție de gravitatea faptei.
CITEȘTE ȘI Primul troleibuz chinezesc Yutong a ieșit pe stradă, în București. Va circula pe linia 86
Petiție pentru bun-simț în STB
La finalul anului trecut a luat naștere o nouă inițiativă civică. Este vorba despre o petiție „pentru bun-simț” care presupune introducerea in mijloacele de transport a unor mesaje audio obligatorii în vederea „educării” călătorilor.
Petiția care ar urma să fie înaintată Primăriei Capitalei pleacă de la premisa că lipsa de reacție a pasagerilor care folosesc speaker–ul telefonului în mijloacele de transport în comun nu este neapărat o dovadă de rea-voință, ci rezultatul unei carențe educaționale. Mai precis, se dorește introducerea unui sistem de avertizare similar celui din sălile de cinema.
Textul sugerat este simplu: „Vă rugăm folosiți căști pentru apeluri și videoclipuri”.
Deși există un regulament pe care călătorii trebuie să îl respecte, acesta nu are prevederi referitoare la perturbarea călătorilor prin discuții telefonice sau vizionarea videoclipurilor.