Educație prin sport la Colegiul Tehnic Energetic din Sectorul 5. Proiectele se vor derula în colaborare cu Palatul Copiilor și CSM București. Acestea vor fi supuse la votul consilierilor locali în ședința ordinară de joi, 26 februarie 2026.
Dacă cele două proiecte vor trece de etapa votului, în incinta Colegiului Tehnic Energetic, cele două instituții cu profil polisportiv ar putea desfășura o serie de programe ce vizează educația prin sport. Accesul elevilor din Capitală, implicați în program, va fi gratuit.
Cât despre modul în care CSM București și Palatul Copiilor se vor implica, potrivit drafturilor de contracte consultate de reporterii Buletin de București, clubul sportiv din Capitală ar urma să desfășoare în sala de sport a colegiului tehnic mai multe antrenamente de baschet. Palatul Copiilor în schimb, va realiza mai multe etape de selecție, pregătire și inițiere la competițiile sportive interne, cu proprii elevi.
Protocolul de colaborare ar urma să fie valabile până la finalul anului școlar în curs, respeciv până la 31 august 2026. Punerea la dispoziție a sălii de sport se va face cu titlu gratuit, astfel că niciuna dintre instituțiile care va desfășura activități nu va suporta implicații financiare.
CITEȘTE ȘI: Șantierul Școlii „I. G. Duca”, deblocat după aproape doi ani și jumătate de la relocarea elevilor
O școală a oprit o licitație pentru închirierea sălii de sport, apoi a obținut doar 1.000 de lei tot anul
Conducerea Şcoli Gimnaziale „Mircea Sântimbreanu” a oprit o licitație pentru închirierea sălii de sport, deși exista o societate interesată. Apoi, în tot anul 2024, a obținut puțin peste 1.000 de lei din aceeași activitate, bani pe care a uitat să-i mai livreze Primăriei Sectorului 5, în subordinea căreia funcționează școala, arată un raport al Curții de Conturi.
Curtea de Conturi a remarcat, într-un raport de audit, faptul că directorul Şcoli Gimnaziale „Mircea Sântimbreanu” a solicitat Direcţiei de Învăţământ Sector 5 din cadrul Primăriei Sector 5 aprobarea pentru închierea sălii de sport.
„Direcţia Învăţământ din cadrul Primăriei Sector 5 a transmis acordul pentru demararea procedurii de licitaţie publică, în vederea atribuirii contractului de închiriere a spaţiului excedentar din cadrul unității de învățământ. (…)
Din documentele prezentate de entitate, rezultă faptul că un singur club sportiv şi-a făcut cunoscută intenţia de a închiria sala de sport, respectiv Clubul de Arte Marţiale ‘Impression’.
Ulterior depunerii ofertei, reprezentanţii unităţii de învăţământ nu au mai continuat licitaţia în vederea închirierii sălii de sport”, mai arată documentul.