Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au demarat ancheta de la Primăria Sectorului 5 după ce un polițist local, cu porecla „Pedro”, a primit suma de 18.000 de euro de la reprezentantul unui dezvoltator imobiliar, pentru ca angajații municipalității locale să grăbească recepția unui ansamblu rezidențial.
Referatul DNA arată că o parte din banii primiți de către polițistul local au fost „distribuiți” ulterior către șefi din primărie, iar banii se împărțeau la toaletă.
În acest caz, au fost reținuți trei oficiali din Primăria Sectorului 5. Este vorba despre Iulian Cârlogea, administrator public al Primăriei Sectorului 5, Robert Mihai Başca, arhitectul-şef și Florin Chioran, director adjunct al Poliţiei Locale a Sectorului 5.
La realizarea anchetei, procurorii au folosit investigatori sub acoperire, precum și suspecți implicați în această schemă de corupție, care au fost de acord să colaboreze.
În referatul de arestare trimis în instanța de DNA, citat de Agerpres, se precizează că, în luna noiembrie 2024, reprezentanții unei firme, parte a unui dezvoltator imobiliar, au depus la Primăria Sectorului 5 o cerere pentru efectuarea, în data de 12 noiembrie 2024, a recepţiei unui ansamblu rezidenţial, format din două corpuri, construit pe strada Înclinată, nr. 12, cu toate că lucrările fuseseră finalizate cu o lună în urmă.
Firma respectivă a primit un răspuns din partea Direcţiei Generale de Poliţie Locală – Direcţia de Control – Serviciul Disciplină în Construcţii, în care se menționa faptul că funcționarii nu pot fi prezenți la procedura de recepție deoarece sunt aglomerați.
Cum se dădea șpaga la toaletă, la Primăria Sectorului 5
C.G., un reprezentant al firmei, s-a deplasat la sediul Primăriei Sectorului 5, unde a discutat cu I.P., a cărui poreclă este „Pedro”, polițist local la Serviciul Disciplina în Construcţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 5, pe care îl cunoştea din anul 2023, potrivit anchetatorilor.
„Am discutat în sala mare de la recepţie, ocazie cu care i-am arătat adresa pe care am primit-o, spunându-i că suntem disperaţi şi că trebuie neapărat să facem recepţia fiind presaţi de antecontractele de vânzare cumpărare pe care societatea le semnase cu clienţii pentru apartamentele din acele imobile.”, a declarat C.G. în faţa procurorilor DNA, conform sursei menționate.
Polițistul i-a transmis că sunt foarte aglomerați și că data recepției trebuie reprogramată, cu toate că acest lucru punea în încurcătură societatea, în contextul în care și alte instituții fuseseră notificate cu privire la data stabilită, pe 12 noiembrie 2024.
La ieșirea din sediul Primăriei, polițistul i-ar fi spus lui C.G. că „ar trebui să ştie cum stă treaba când vine vorba de recepţii” şi i-a pretins suma de 24.000 euro, conform referatului DNA.
Ce s-a întâmplat a doua zi
În următoarea zi, reprezentantul firmei a venit din nou la Primărie și i-a spus lui I.P. că îi poate da doar suma de 18.000 de euro. Polițistul i-ar fi spus că „trebuie vorbească şi el mai departe”.
„Am ieşit împreună din sediul Primăriei Sectorului 5 şi, în faţa acesteia, când eram doar noi doi, I.P. mi-a spus «doar ştii cum e procedura», iar eu, nelămurit fiind, i-am spus să-mi zică concret despre ce e vorba. Atunci I.P. mi-a spus că recepţia, plus certificatul de atestare a edificării, ne costă 24.000 euro. Eu am rămas şocat, iar el mi-a spus să nu mă grăbesc şi să merg să vorbesc la birou cu superiorul meu.
Am mers la birou, dar nu am avut curaj să îi spun superiorului meu. Am luat totuşi decizia să umblu la banii pe care îi aveam din partea societăţii pentru plata taxelor, a amenzilor, a impozitelor, avizelor şi a altor cheltuieli ale societăţii. Precizez că aveam în casă în numerar o sumă cuprinsă între 100.000 – 120.000 de lei, din care acopeream aceste cheltuieli, cu menţiunea că depuneam documente justificative la contabilitate şi discutam cu administratorul fiecare sumă cheltuită.
Într-un termen rapid de una-două zile, m-am deplasat din nou la sediul Primăriei, unde am discutat cu poliţistul local, căruia i-am spus că nu pot să îi ofer mai mult de 18.000 euro, având în vedere că aceasta era suma pe care eu o aveam disponibilă în acele momente acasă. Din câte îmi aduc aminte, I.P. mi-a spus: «lasă-mă să mă gândesc» sau «să vorbesc». Impresia mea de la acel moment era că urma să ia şi el o decizie şi probabil ca şi mine a avut nevoie de un timp de gândire.”, a mai relatat C.G.
După aceea, în următoarea zi, C.G. l-a sunat pe polițist și i-a spus că se grăbește cu recepția, apoi a mers din nou la Primărie. Acolo, I.P. o-a zis că suma de 18.000 de euro este în regulă, dar că banii trebuie să îi dea la finalul recepției imobilelor.
Momentul în care a fost dată șpaga de 18.000 de euro
Suma de 18.000 de euro (90.000 de lei) a fost dată în mașina reprezentantului firmei. Ulterior, I.P. i-a transmis că vor păstra legătura și că „se rezolvă”, făcând referire la semnarea procesului-verbal de recepție și la eliberarea certificatului de atestare a edificării.
„În ziua stabilită pentru recepţie, a venit însoţit de o doamnă colegă de-a sa, tot poliţist local. Cei doi au constatat că îndeplinim condiţiile pentru semnarea procesului-verbal de recepţie, procedura derulându-se la imobilele din strada Înclinată nr. 12, unde avem şi un birou de vânzări. Iniţial, poliţiştii locali au făcut verificări la exteriorul clădirilor, iar ulterior, în biroul de vânzări, au verificat documentaţia.
Estimez că totul a durat în jur de o oră, o oră şi treizeci de minute. Până la acel moment, există posibilitatea ca procesul-verbal de recepţie să fi fost semnat de către reprezentantul IGSU. Împreună cu cei doi poliţişti locali am coborât din birou, colega lui I.P. s-a dus la maşina lor, iar acesta m-a însoţit la maşina mea, unde aveam suma de 18.000 euro, echivalent în lei, respectiv suma de 90.000 lei. Banii i-am dat în maşina mea, într-o pungă de plastic şi de diferite cupiuri.
După ce a primit cei 90.000 lei, I.P. mi-a spus că vom ţine legătura şi că «se rezolvă», referindu-se la semnarea procesului-verbal de recepţie şi la eliberarea certificatului de atestare a edificării”, a declarat reprezentantul firmei.
După câteva zile, polițistul local i-a dat la sediul Primăriei Sectorului 5 procesul-verbal de recepție, iar după o săptămână li certificatul de atestare a edificării.
Momentul denunțului la DNA
În cele din urmă, C.G. i-a recunoscut superiorului său că i-a dat o mită de 18.000 de euro unui polițist, deoarece altfel nu avea cum să justifice suma cheltuită. Acesta a făcut un denunț la DNA. Procurorii anticorupție au apelat la un investigator sub acoperire, care l-a contactat pe I.P.
Investigatorul s-a dat drept reprezentant al companiei mamă a firmei. Pe 11 noiembrie 2025, cei doi s-au întâlnit în zona Sebastian din București, iar I.P. era îmbrăcat în uniforma de polițist. Investigatorul i-a transmis polițistului că are o doleanță din partea superiorilor săi, și anume aceea de a stabili cu exactitate cuantumul banilor care i-au fost remiși, cu ocazia recepției lucrărilor finalizate în cursul anului 2024.
În timpul discuțiilor dintre cei doi, polițistul a confirmat că a cerut 24.000 de euro, dar a primit mai puțin, dând de înțeles că este nemulțumit în privința acestui subiect. Într-o altă întâlnire, polițistul a recunoscut că a cerut 24.000 de euro și că „atâta a venit la el”, adică 18.000 de euro. Atunci, investigatorul i-a sugerat că diferența poate fi „reparată”.
Polițistul a recunoscut că a păstrat o parte din mită și că a dat restul banilor directorului adjunct al Poliției Locale, pentru semnarea documentelor necesare fiscalizării imobilelor. A acceptat să colaboreze cu DNA și a participat la întâlniri monitorizate, inclusiv cu „diferența” de 6.000 de euro, pe care a împărțit-o, ulterior, cu Chioran, care a sugerat că banii trebuie împărțiți și cu administratorul public Iulian Cârlogea.
După împărțirea banilor, Chioran i-a spus polițistului că mai are „o lucrare”, și anume recepția unui bloc de 11 etaje pe strada Nuțu Ion.
2.000 de euro pentru „rezolvarea” problemei recepției imobilului
Pe 13 ianuarie 2026, polițistul și o colegă s-au deplasat pe strada Nuţu Ion, nr. 2, pentru a efectua recepţia imobilului şi se întâlnesc cu fiul dezvoltatorului. Polițiștii au constatat că blocul are mai multe probleme, printre care și unele legate de culoarea fațadei, lipsa autorizației pentru branșamentul la gaze și o problemă a SAS-urilor tehnice. Recepția nu s-a putut efectua, în aceste condiții.
După aceea, dezvoltatorul imobiliar și-a trimis un reprezentant pentru a „rezolva” problema și i-a promis polițistului suma de 2.000 de euro.
Pe 19 ianuarie 2026, a avut loc o întâlnire supravegheată în mediul ambiental între polițist, fiul și reprezentantul dezvoltatorului imobiliar. În timpul întâlnirii, „Pedro” a primit suma de 10.000 de lei.
Interlocutorii i-au spus polițistului că, pentru a efectua recepția imobilului menționat anterior, dezvoltatorul ar fi promis unei persoane suma de 40.000 de euro, din care i-ar fi dat suma de 20.000 de euro, urmând să i se remită și restul de 20.000 de euro la intabularea imobilului. Rolul persoanei care ar fi primit banii în acest circuit era de a se ocupa „de tot”, și anume „ISU, ISC, primărie”. Procurorii au obținut autorizație în instanță și i-au pus sub supraveghere pe dezvoltatorul imobiliar și pe fiul său.
Pe 22 ianuarie 2026, cei doi au purtat o discuție în care fiul îi spune tatălui că a încheiat cu procesul-verbal de recepție, dar urmează a se întâlni cu A.R.A. și cu arhitectul-șef de la Primăria Sectorului 5, pentru a tranșa problema edificării, deoarece sunt necesare planuri cadastrale pe fiecare nivel al imobilului, dar și pentru a discuta problema nomenclatorului imobilului. Discuția cu arhitectul-șef părea a fi intermediată de A.R.A., se mai precizează în referatul anchetatorilor.
Momentul mitei date în toaletă, la Primăria Sectorului 5
În aceeași zi, polițistul s-a întâlnit la Primărie cu intermediarul A.R.A. Acesta din urmă a abordat subiectul recepției imobilului de pe strada Sergent Nuțu Ion, spunându-i polițistului că a dat mai multe sume de bani unor funcționari din cadrul Primăriei.
Pentru a nu fi înregistrați de camerele de supraveghere, cei doi au mers într-o toaletă din Primărie. Acolo, polițistul a primit un plic în care se afla suma de 2.000 de euro. Plicul cu bani a fost înmânat procurorilor și constituie probă la dosar.