Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 3 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Fostul Teatru Masca s-ar putea transforma într-un hub cultural. Proiectul intră în dezbatere publică

259
Fostul Teatru Excelsior s-ar putea transformă într-un hub cultural. Proiectul intră în dezbatere publică. FOTO: Arhiva
Fostul Teatru Excelsior s-ar putea transformă într-un hub cultural. Proiectul intră în dezbatere publică. FOTO: Arhiva

Primăria Sectorului 1 a lansat în consultare publică proiectul care ar putea transformă clădirea în care a funcționat fostul Teatru Masca, într-un hub cultural și educațional. Dezbaterea a re loc în perioada 6-17 februarie 2026.

Clădirea se afla pe Bdul. Bucureștii Noi nr. 66.

Proiectul propune transformarea clădirii în care a funcționat fostul Teatru Masca într-un hub cultural și educațional modern, care să cuprindă o sală de spectacole multifuncțională, muzeu interactiv de artă și știință, programe educaționale pentru copii și familii, spații creative și comunitare.

La dezbatere, pot participa reprezentanții societății civile, organizațiile neguvernamentale, actorii culturali, instituțiile educaționale și toate persoanele interesate.

Cei interesați, pot completa și un chestionar AICI. De asemenea, sunt așteptati la HUB-ul „deGalben”, din Piața Amzei nr. 13, în zilele de:

  • miercuri 11 februarie 2026, în interval orar 12.00 – 14.00;
  • marți 17 februarie 2026, în interval orar 12.00 – 14.00.

CITEȘTE ȘI: Sectorul 3 a rămas fără primar. DNA i-a interzis lui Robert Negoiță să-și exercite funcția. Cauțiune stabilită la 800.000 de lei

Nouă stații de încărcare pentru mașini electrice, amplasate în 7 zone cheie. Care este tariful

În Sectorul 1 au fost instalate nouă stații de încărcare pentru mașinile electrice, în șapte locații, printr-un parteneriat al Primăriei Sectorului 1 cu operatorul EVconnect. Pot fi încărcate, simultan, 18 mașini în noile stații.

Tariful este de 1,59 lei/kWh, cu TVA inclus, iar plata poate fi făcută doar cu cardul în aplicația @voltrelli, care poate fi descărcată de la următorul link: https://voltrelli.com/the-app/.

Unde sunt amplasate cele nouă stații de încărcare

  • Intersecția străzilor Băneasa – Neagoe Vodă (program non-stop)
    → 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
  • Intersecția străzilor Brodina – Someșul Rece (program non-stop)
    → 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
  • Intersecția străzilor Gara de Nord – Cameliei (program non-stop)
    → 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
  • Intersecția străzilor Ștefan Burileanu – Smaranda Brăescu (program non-stop)
    → 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
  • Intersecția străzilor Ștefan Burileanu – Nicolae Caramfil (program non-stop)
    → 1 stație / 2 cabluri → 2 mașini încărcate simultan;
  • Bd. Poligrafiei nr. 4 (program 08:00–16:00)
    → 2 stații / 4 cabluri → 4 mașini încărcate simultan;
  • Bd. Banu Manta nr. 9 (program non-stop)
    → 2 stații / 4 cabluri → 4 mașini încărcate simultan.

Amenzi pentru ocuparea locului de parcare fără a încărca mașina

Pentru asigurarea accesului tuturor utilizatorilor, ocuparea locului de parcare destinat stației de încărcare fără inițierea unei sesiuni de încărcare sau fără conectarea cablului de alimentare în termen de 10 minute de la oprirea vehiculului este considerată contravenție.

Amenda este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei, pentru persoanele fizice, și între 1.000 și 1.500 de lei pentru persoanele juridice. În plus, Poliția Locală Sector 1 poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului.

Cele nouă stații de încărcare amplasate constituie prima etapă a unui program mai amplu de dezvoltare a infrastructurii pentru vehiculele electrice, în Sectorul 1. Primăria lucrează, în prezent, la un studiu de fezabilitate ce vizează implementarea a aproximativ 300 de stații de încărcare, pe raza întregului sector.

CITEȘTE ȘI: DNA face percheziții și la Primăria Sectorului 5 | G4Media

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Mai multe evenimente restricționează traficul, sâmbătă, în Capitală. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Mai multe evenimente restricționează traficul, sâmbătă, în Capitală

Mai multe evenimente impun restricții de trafic, sâmbătă, 4 aprilie, în București....

Asociațiile de proprietari din Sectorul 2 pot beneficia de sprijin pentru refacerea spațiilor verzi din jurul blocurilor | FOTO: ilustrativ, Arhiva
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Sprijin pentru refacerea spațiilor verzi din jurul blocurilor

Asociațiile de proprietari din Sectorul 2 pot beneficia de sprijin pentru refacerea...