Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Capcane de gheață pe Autostrada Capitalei. În lipsa unui centru de intervenție, CNAIR mută utilajele de pe A3 în timp ce subcontractorii „acționează” cu utilaje defecte

Capcane de gheață pe Autostrada Capitalei. În lipsa unui centru de intervenție, CNAIR mută utilajele de pe A3 în timp ce subcontractorii „acționează” cu utilaje defecte
Capcane de gheață pe autostradă a Capitalei. În lipsa unui centru de intervenție, CNAIR mută utilajele de pe A3 în timp ce subcontractorii acționează cu utilaje defecte. FOTO: Cătălin Doscaș

Lipsa unor centre dedicate și funcționale pentru intervenții rapide au transformat tronsoane din drumul de mare viteză care înconjoară Bucureștiul în adevărate capcane. Sunt porțiuni mari de gheață pe Autostrada Capitalei din cauza ninsorii și a temperaturilor scăzute din noaptea de duminică spre luni.

Utilajele trebuie să vină de la distanță, iar reacția întârziată a drumarilor se simte în carosabilul acoperit de polei, nu de material antiderapant. În plus, utilajele firmelor contractate de Direcția de Drumuri și Poduri București se strică des și dau peste cap programul de deszăpezire și combatere a poleiului.

Șoferii care tranzitează Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0) și nodul rutier cu Autostrada A3 au parte de condiții de trafic extrem de dificile.

Imaginile de la fața locului, surprinse luni, 2 februarie, în jurul orei 7:00, arată un strat consistent de zăpadă frământată, depusă peste o peliculă de gheață, ceea ce crește considerabil riscul de carambol sau derapaje.

gheață pe Autostrada Capitalei

Lipsa aderenței a transformat bretelele de acces și descărcările de trafic în zone cu risc major de accidente în timp ce materialul antiderapant, care ar fi trebuit aplicat înainte de precipitații lipsește cu desăvârșire.

În mod normal, la temperaturi scăzute și precipitații, administratorul drumului are obligația să acționeze preventiv cu sare sau clorură de calciu pentru a împiedica formarea poleiului. Pe A0, cel puțin pe partea de Nord, acest lucru nu s-a întâmplat la timp.

Alerte de gheață pe Autostrada Capitalei și accidente în lanț pe aplicațiile de trafic

Lipsa de intervenție s-au reflectat instantaneu în aplicațiile de navigație. Utilizatorii Waze au raportat multiple pericole mai ales în zonele nodurilor rutiere. Notificările de „Gheață proaspăt formată” au curs și au fost dublate de raportarea unor accidente rutiere înclusiv pe inelul de Sud al A0.

Viteza medie de deplasare a scăzut la sub 50 km/h. Pe bretelele de urcare și coborâre, unde curbele strânse solicită aderența anvelopelor, riscul de derapaj este maxim.

Faptul că sub zăpada este un strat consistent de polei demonstrează o mobilizare deficitară a utilajelor Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) și ale Companiei Naționale de Drumuri.

Infrastructură nouă fără bază de intervenție

Problema de pe loturile deschise ale A0 Nord nu este doar una de moment, ci una structurală. Cea mai nouă lucrare de infrastructiură a Capitalei funcționează în regim de avarie logistică. Segmentul de nord nu dispune încă de un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) funcțional și dedicat.

Cel mai apropiat centru de deszăpezire se află pe Autostrada A3 (București-Ploiești), la kilometri distanță. Timpul necesar utilajelor să ajungă de la baza existentă până pe noile tronsoane din A0 permite formarea „patinoarului”.

În lipsa unui CIC local, care să permită staționarea utilajelor și stocarea materialelor antiderapante chiar lângă zona de acțiune, timpii de reacție cresc exponențial.

Blocajul de pe Lotul 1 ține ostatica întreținerea autostrăzii

Centrul de Întreținere și Coordonare (CIC) vital pentru zona de nord a A0 este proiectat să fie construit pe Lotul 1 (Dragomirești – Corbeanca). Situația acestui tronson este însă critică.

Cu o lungime de 17,5 kilometri, segmentul care ar trebui să închidă inelul de nord este cel mai întârziat dintre toate proiectele de pe A0. Acesta se află în lucru cu perspecțive neclare pentru finalizare.

În prezent, dezsăpezirea pe A0 se face cu utilajele CNAIR și cele ale DRDP București care au subcontractat serviciile către terți.

Surse din companie au explicat că ciclurile de dezsăpezire și combatere a poleiului sunt date peste cap din cauza utilajelor subcontractorilor care se strică des. Timpii de curatare sunt preluați în astfel de momente de utilajele CNAIR care trebuie să vină de la kilometri distanță.

CITEȘTE ȘI Primăria Sectorului 5 cumpără sare pentru deszăpezire de peste 900.000 de euro. Va fi folosită doar doi ani

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.