Consiliul local îl lasă fără cvorum pe primarul Piedone la ședința de astăzi. Consilierii USR-PLUS, PNL și PMP Sector 5 au anunțat că nu vor participa la ședința de consiliu de astăzi pe motiv că „primarul Piedone intenționează să mute toată puterea de decizie din administrația locală a Sectorului 5 în mâinile fostului primar PSD, Daniel Florea”.
Ei vor să atragă atenția asupra două hotărâri de pe ordinea de zi care ar fi în dezavantajul cetățenilor sectorului 5: crearea a 200 de noi posturi în Primărie și desemnarea viceprimarilor, unul din partea oamenilor lui Daniel Florea și altul din partea PPU-SL.
Conform proiectului aflat pe ordinea de zi, „urmare schimbării conducerii aparatului de specialitate, s-a constatat necesitarea suplimentării numărului de personal în anumite departamente, pentru o bună funcționare a departamentelor și pentru împlinirea cu eficiență a atribuțiilor instituționale”.
„În timp ce tablete n-au ajuns la elevi, fiind blocate în școli din cauze politice, concomitent cu cel mai mare val de cazuri de infectări cu COVID19 la nivel de București, administrația locală a sectorului 5 se preocupă de politizare și de înțelegeri cu cei ce au achiziționat patinoare, tablete, gazon, etc pe care primarul Popescu Piedone trebuie să le achite acum din banii noștri. Acum o lună, în ședința Consiliului Local sector 5 a afirmat că “Primaria nu are bani nici de salarii” iar acum creștem de la 556 locuri de munca ocupate la o schemă care cuprinde 827. Este de neînțeles așa ceva și nu putem gira astfel de acțiuni. Vom continua acțiunile prin care să protejam bugetul sectorului și să îmbunătățim condițiile de învățare și locuire in sector.”
Iustin Roșca, consilier USR-PLUS Sector 5
Comunicatul integral
„Reprezentarea cetățenilor la nivelul Consiliului Local Sector 5 trebuie să respecte votul politic primit de la aceștia. Noi, USR PLUS asta ne dorim, alături de consilierii PNL și PMP, să contribuim în mod asumat și activ la dezvoltarea sectorului, în baza mandatului primit de la cetățeni, știind că am primit mai multe voturi față de alianța Piedone – Florea, PPU – PSD.
Întrucât primarul Piedone intenționează să mute toată puterea de decizie din administrația locală a Sectorului 5 în mâinile fostului primar PSD, Daniel Florea, USR PLUS a decis că nu poate să fie părtaș la această malversațiune și va absenta de la ședința de azi 17 decembrie 2020. Nu dorim să certificăm aceste înțelegeri contrare interesului cetățenilor Sectorului. Această absentare este o poziționare politică menită a atrage atenția asupra faptului că votul cetățenilor Sectorului 5 a fost pervertit pentru a satisface interesele meschine ale Primarului Piedone și ale PSD.
Îi asigurăm pe cetățenii sectorului 5 că vom continua să lucrăm pentru a impune programul nostru politic prin inițiativele care vor îmbunătăți condițiile de trai. De altfel, avem peste 10 proiecte de HCL pe circuitul de avizare, am făcut peste 10 vizite în teren, am participat la toate ședințele formale și informale, am solicitat și analizat zeci de documente de la administrație și am avut 2 ședințe de audiențe cu cetățenii sectorului 5, în numai o luna de activitate. Vom continua să fim vocea comunității în administrație, ne ținem de promisiuni și vom demasca toate aceste trocuri făcute pe spatele vostru, în timp ce vi se prezintă proiecte prin care o sa avem un ‘sector beton’.
Azi, printre altele, Piedone și PSD vor adopta următoarele hotărâri:
1. Crearea a 200 de noi posturi în Primărie. Cu alte cuvinte, deși Primăria are deja prea mulți angajați, primarul Piedone împreună cu PSD doresc angajarea a încă 200 de cunoștințe, pile și relații, care să toace banii cetățenilor sectorului 5.
2. Desemnarea viceprimarilor, unul din partea oamenilor lui Daniel Florea și altul din partea PPU-SL. Cu alte cuvinte, Primaria Sectorului 5 o sa fie sub controlul PSD, știind ca administrația este politizată de Daniel Florea, și prin numirea unui viceprimar din partea lui doar se numește o persoana care sa se asigure ca interesele le sunt reprezentate proporțional.
Cred că a venit timpul ca acele forțe politice care au sărăcit sectorul 20 de ani sa fie decuplate de la bugetul cetățenilor, sa răspundă penal pentru toate hoțiile și actele de corupție și să dăm o șansă acestui sector, să contribuim la viitorul copiilor noștri.
#O_Românie_Fără_Hoție”
Sursă cover: Facebook Alianța USR-PLUS Sector 5