Lucrările pentru demolarea stadionului Dinamo au început oficial marți, 20 ianuarie. La fața locului, au fost prezenți zeci de suporteri și foști jucători pentru a-și lua la revedere de la vechea arenă din Ștefan Cel Mare, scrie Sport.ro.
Dornici să păstreze vie amintirea stadionului, dinamoviștii au plecat acasă cu scaune smulse din tribune sau bucăți tăiate din plasele porților de fotbal.



Suporterii au fost prezenți, pentru o ultima dată, pe bătrâna arenă din Ștefan Cel Mare, alături de membrii CS Dinamo, foști jucători, reprezentanți ai autorităților și ai constructorului.
Stadionul Dinamo a fost inaugurat pe 14 octombrie 1951. După mai bine de șapte decenii, „Groapa” ar urma să fie înlocuită de o nouă arenă multifuncțională, cu circa 25.000 de locuri.
Pentru a marca startul lucrărilor mult așteptate, cei prezenți au afișat un banner cu mesajul: „Locul în care am simţit mereu glorie, de azi înainte va fi doar istorie”.

Cum va arăta noua arenă din Ștefan cel Mare
Noul stadion Dinamo va avea o capacitate de circa 25.000 locuri și va fi dotat cu:
- spații încăpătoare pentru echipe
- patru vestiare
- două săli de încălzire
- spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
- o boxă generoasă pentru presă
- spații pentru spectatorii cu dizabilități
- spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
- parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
- tribune acoperite integral, așa cum a scris Buletin de București aici.
Durata de execuție a proiectului este estimată la doi ani și o lună.

Reconstruirea stadionului Dinamo, cofinanțată de PS2
Costurile pentru reconstruirea stadionului Dinamo se ridică la peste 170 milioane de euro, TVA inclus. Primăria Sectorului 2 a acceptat să contribuie cu 25 milioane de euro la proiect, așa cum a scris Buletin de București aici.
Restul banilor vor fi asigurați de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, respectiv de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti.
În schimb, elevii Sectorului 2 ar urma să beneficieze de acces gratuit la competiţiile sportive organizate de CS Dinamo, în limita a 30% din capacitatea arenei/ sălii în care se desfășoară.
Totodată, colaborarea dintre autoritatea locală și clubul sportiv prevede și amenajarea unui parc sportiv accesibil întregii comunități a Sectorului 2.