Programul „Masă sănătoasă” ar putea cuprinde patru școli din Sectorul 6. Proiectul intră în dezbaterea Consiliului Local pe 22 ianuarie 2026.
- Școala Gimnazială nr. 161, inclusiv Școala Gimnazială nr. 153 – structură școlară arondată
la Școala Gimnazială nr. 161; - Școala Gimnazială nr. 309;
- Școala Gimnazială ”Sfânta Treime”;
- Școala Gimnazială ”Ion Dumitriu”.ˮ
Valoarea zilnică a suportului alimentar este de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoare adăugată.
Potrivit notei de fundamentare, „programul Național „Masă sănătoasă” se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe durata cursurilor, conform structurii anului școlar și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.”
Finanțarea Programului național „Masă sănătoasă” (PNMS) se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, în funcție de numărul de beneficiari și de limita valorii zilnice, aprobate.
CITEȘTE ȘI: Expoziție interactivă pentru copii și spectacole de teatru, în agenda culturală a PMB
Școli care primesc mâncare de la Banca de Alimente
Banca de Alimente Sector 6 livrează mâncare în două școli, din 3 martie 2025. Angajații gătesc și pentru elevii Școlilor 167 și 169, în Programul „Școală după Școală”, încă 836 de porții.
În total, sunt 1.654 de porții în șase unități de învățământ: cele două noi plus şcolile 163 şi 168, Colegiul Gheorghe Airinei și Liceul Marin Preda.
Meniul este făcut de un nutriționist: ca exemplu stau porţia de ratatouille cu pui, salata de castraveți și banane.
Copiii au posibilitatea, ca la final, să voteze dacă le-a plăcut mâncarea, colorând nişte smiley-uri. În felul acesta, se află părerea lor, iar meniurile se pot adapta.