Casele din Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vor fi închise pe parcursul lunii ianuarie 2026. Măsura a fost luată, pentru acțiuni de conservare a patrimoniului.
De asemenea, reprezentanții instituției muzeale precizează că, în această perioadă, tarifele de vizitare vor fi reduse cu 50%, astfel:
- 20 de lei pentru adulți;
- 10 lei pentru pensionari;
- 5 lei pentru elevi și studenți.
În urmă cu o săptămână, Muzeul Satului anunțase că închiderea caselor urma să se extindă pe perioada ianuarie–februarie.
Ziua Culturii Naționale la Muzeul Național al Satului
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” marchează, pe 15 ianuarie 2026, de Ziua Culturii Naționale, 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. La eveniment vor participa: Corul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București (Prof. coordonator Florentina Chifu), Grupul Dor, Lior Dor (Prof. coordonatori Narcisa Băleanu și Alin Rusu), Ana Kirina Arnăutu de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” (Prof. coordonator Hermina Noemi Marin), chitaristul Dan Vasilescu. Actorul Nae Alexandru va recita din lirica eminesciană.
Evenimentul va avea loc în sala Victor Ion Popa din Șos. Kiseleff nr. 30, începând cu orele 11:00.
Copiii, cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, vor avea posibilitatea să participe în Sala de Sticlă, la un atelier de creație intitulat „Dioramă cu nuferi și păsări”, susținut de profesorul coordonator Luminița Voica. Participarea la atelier este gratuită, în limita a 25 de locuri disponibile.
De asemenea, participarea la evenimentul din Sala Victor Ion Popa este gratuită.
Programul evenimentelor
- 10:00 – 11:00 – Lacul codrilor albaștru/Nuferi galbeni îl încarcă … (Sala de sticlă);
- Atelier de creație – Dioramă cu nuferi și păsări;
- 11:00 – 11:10 – Din lirica eminesciană, cu actorul Nae Alexandru (Sala Victor Ion Popa);
- 11:10 – 11:30 – Recital cor – Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din București.
- 11:30 – 11:40 – Sara pe deal…Narcisa Băleanu;
- 11:40 – 12:10 – „Dansul Pădurii” – suită la nai, grupul Dor, Lior Dor
- 12:10 – 12:30 – Recital violoncel – Ana Kirina Arnăutu, elevă în clasa a XI-a, Colegiul Național de Muzică „George Enescu”;
- 12:30 – 12:40 – Toate-s vechi și nouă toate…..cu actorul Nae Alexandru;
- 12:40 – 13:00 – Recital chitară clasică – Dan Vasilescu, cantautor.
CITEȘTE ȘI: Ce program au teatrele și instituțiile din subordinea PMB, de Ziua Culturii Naționale