Albia betonată a Dâmboviței, care „despică” în două Capitala, va fi transformată, până în 2035, într-un coridor verde-albastru. Acesta va răcori orașul, va aduce biodiversitate și va conecta cartierele din București.
Proiectul de reabilitare a malurilor Dâmboviței este inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și va fi funcțional până în 2025, după cum a menționat arhitectul Teodor Frolu, co-fondator și vicepreședinte al asociației.
Anul trecut, asociația a organizat concursul „Dâmbovița 2035”, alături de Ordinul Arhitecților din România, cu un juriu internațional, în urma căruia au fost selectate șase proiecte care ar putea transforma complet toată zona Dâmboviței. În total, au fost înscrise 29 de proiecte în concurs.
Albia betonată a Dâmboviței ar oferi un culoar cu viață orașului
Programul „Dâmbovița Apă Dulce” este o inițiativă care își propune să readucă râul în viața orașului și, totodată, să creeze o infrastructură urbană comparabilă cu cele de pe malurile Senei, la Paris, sau ale Dunării, la Viena.
În prezent, Dâmbovița este percepută mai degrabă ca o „barieră” în mijlocul Capitalei, decât ca un spațiu public, lucru care trebuie schimbat în viitor, după cum a spus arhitectul Teodor Frolu, la PRO Verde.
Transformarea albiei betonate a râului nu are doar un rol estetic, ci va contribui semnificativ în răcorirea Bucureștiului vara, în perioadele de caniculă, precum și protejarea de inundații.
„Un astfel de proiect este mai mult decât o înfrumusețare a unei resurse, care este apa Dâmboviței. Pe lângă partea de spațiu public, el devine un mijloc esențial în răcorirea orașului în perioadele de caniculă și are și funcțiunea de a proteja orașul de inundații.”, a explicat arhitectul.
Concursul de soluții lansat de Asociația Ivan Patzaichin este deschis dialogului public. Pe site-ul asociației pot fi consultate și propunerile.
Proiect pentru transformarea Splaiului Independenței
Arhitectul Teodor Frolu a vorbit și despre cum s-ar putea schimba Splaiul Unirii în următorii ani. Acesta va fi eliberat de mașini odată cu finalizarea autostrăzii de centură A0, atunci când tranzitul va fi scos din oraș. După aceea, malurile râului Dâmbovița pot deveni spații pentru oameni.
„Dacă acum Splaiul Unirii este ca un fel de tub, o autostradă de traversare din partea în est în vest sau invers, avem deja alternativa A0, care n-a existat până de curând.
Acum, când intrăm în oraș dintr-o parte sau alta, Waze-ul nu-ți mai dă ruta prin oraș, pentru că înseamnă timp mai lung pierdut, blocaje și lucruri de genul ăsta. Deci alternativa ca să scoatem traficul de tranzit există deja.”, a explicat acesta.
Odată cu scoaterea traficului de tranzit, „tubul” va fi transformat „într-un spațiu conector între cele două maluri”.
Cu toate acestea, potrivit arhitectului, termenul de 2035, pentru finalizarea proiectului, ar putea fi devansat, în contextul investițiilor deja începute în zone precum Piața Unirii sau Lacul Morii.