Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 19 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleTransport

Ciudatul caz de la Metrorex. Compania, obligată de Tribunal să plătească zeci de mii de euro unui angajat corupt | ClubFeroviar

175
angajat corupt
Ciudatul caz de la Metrorex. FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Un angajat corupt din cadrul Metrorex a reușit să oblige societatea din subordinea Ministerului Transporturilor la plata unor daune considerabile, în ciuda faptului că a fost condamnat penal pentru luare de mită cât a fost angajat, scrie Club Feroviar.

Tribunalul București a decis recent că Metrorex trebuie să îi achite unui instructor aproximativ 40.000 de euro, reprezentând drepturi salariale, după ce juriștii companiei au gestionat defectuos procedura de concediere.

Magistrații de la Tribunalul București au admis parțial acțiunea fostului instructor și au anulat Decizia nr. 232 din 7 iulie 2023 emisă de Metrorex. Prin această hotărâre, compania este obligată să plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate.

Perioada de calcul pentru aceste plăți se întinde de la data concedierii, 7 iulie 2023, până la data de 17 iunie 2025. Pe lângă salariile restante, instanța a mai obligat pârâta la plata a 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU | Ana Ciceală, candidata SENS la Primăria Capitalei: „Aveți dreptate să fiți furioși. Dar haideți să punem în fruntea Capitalei un om care luptă pentru București”

Angajat corupt, acuzat că a măsluit concursul de angajare

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Conflictul de muncă își are rădăcinile în scandalul de corupție care a zguduit Metrorex la finalul anului 2022.

Pe 23 noiembrie 2022, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au descins la Depoul Pantelimon chiar în timpul unui concurs pentru ocuparea a 40 de posturi de mecanici.

Ancheta a vizat atunci o rețea organizată care fraudă examenele de angajare.

Citește continuarea pe ClubFeroviar.ro

CITEȘTE ȘI: Indemnizații de lux la Otopeni, înainte de Sărbători: 5.500 de euro net pentru o singură ședință a Consiliului de Administrație. La ultima întrunire a fost blocată listarea la Bursă

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.