Programul Târgului de Crăciun București, din Piața Constituției, pentru weekendul 5 – 7 decembrie, include concerte ale mai multor artiști cunoscuți, pe lângă atracțiile și activitățile destinate vizitatorilor de toate vârstele.
Târgul este organizat de Primăria Capitalei, prin CREART, și s-a deschis pe 29 noiembrie 2025, atunci când s-au aprins luminițele în București.
Al doilea weekend aduce noi concerte pentru vizitatorii târgului, pe lângă atracțiile principale, precum roata panoramică, căsuțele tradiționale sau Casa lui Moș Crăciun.
Programul Târgului de Crăciun din Piața Constituției
Dimineața, pe scena principală vor avea loc spectacole de teatru dedicate mai ales celor mici, în timp ce după-amiaza vor urca pe aceasta corurile de copii. Seara, publicul se poate bucura de concerte live.
Intrarea la Târgul de Crăciun este liberă. Acesta va rămâne deschis până pe 28 decembrie, inclusiv de Crăciun.
Pe pagina dedicată evenimentului, a fost anunțat programul pentru al doilea weekend al Târgului de Crăciun din Piața Constituției.
Vineri, 5 decembrie
Zona tradițională
- 18:30 – 19:00: Corul „Voltaj Academy” & Trupa Sweven;
- 19:00 – 19:30: Corul de copii „Sunetul Muzicii” și Cristina Manoliu Săvulescu;
- 19:30 – 20:00: Red Swing;
- 20:00 – 21:00: Bibi;
- 21:00 – 22:00: Lidia Buble.
Zona urbană
- 16:00 – 19:00: DJ Mircea Matei.
Sâmbătă, 6 decembrie
Zona tradițională
- 12:00 – 13:00: Spectacol de teatru pentru copii „Poveste din Ținutul Alb”;
- 18:30 – 19:00: Grupul de Copii „MusicAll” al Palatului Național al Copiilor;
- 18:45 – 19:00: Zaira, Vasi Cîmpeanu, Magda Condurache și Trupa Joben;
- 19:00 – 19:30: Corul de copii „Musicals” by Gina Pavel;
- 19:00 – 19:30: Corul de copii „Allegretto”;
- 20:00 – 21:00: Gașca Zurli;
- 21:00 – 22:00: Iuliana Beregoi.
Zona urbană
- 16:00 – 19:00: DJ Yo Nuts.
Duminică, 7 decembrie
Zona tradițională
- 12:00 – 13:00: Spectacol de teatru pentru copii „Crăciunul Clarei Stalbaum și al Spărgătorului de Nuci”;
- 19:00 – 20:00: Jurjak;
- 20:00 – 21:00: Byron & Muse Quartet;
- 21:00 – 22:00: Om La Lună.
Zona urbană
- 16:00 – 19:00: DJ Yo Nuts.
CITEȘTE ȘI „Bucharest Opera Christmas Market”, pe esplanada Operei Naţionale