Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 16 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseȘtiri

COFFeEAST, festivalul cafelei, anunță o ediție specială de iarnă, în perioada 5 – 7 decembrie

168
COFFeEAST festivalul cafelei 5 - 7 decembrie
COFFeEAST, festival al cafelei în perioada 5 - 7 decembrie. Foto: Facebook/COFFeEAST

COFFeEAST 2025 Special X’MAS, un festival dedicat culturii cafelei din Europa de Est, organizează o ediție specială de iarnă între 5 și 7 decembrie 2025. Evenimentul va avea loc în Unirea Shopping Center din București.

Potrivit organizatorilor, este vorba despre un festival-galerie desfășurat pe trei niveluri, fiecare având propriul concept.

Festivalul COFFeEAST, între 5 și 7 decembrie

La parter, vizitatorii vor descoperi Home Barista Gallery, unde pot testa espressoare, râșnițe și accesorii și pot discuta cu barista. De asemenea, pot primi recomandări practice pentru prepararea cafelei acasă.

Tot la parter va fi și un Welcome Bar care oferă prima cafea inclusă în bilet. Vizitatorii vor mai găsi și o selecție muzicală pe vinyl.

La etajul 1, organizatorii pregătesc Coffee & Taste Market, un spațiu dedicat prăjitorilor de cafea și artizanilor care aduc ediții limitate, produse sezoniere și cutii-cadou. Aici, vizitatorii vor avea posibilitatea de a degusta sortimente noi și să descopere idei de cadouri pentru sărbători.

Etajul 2, care este și ultimul nivel unde se desfășoară festivalul, include Eastern Coffee Shops Bar, unde barista invitați din toată regiunea pregătesc cafea pentru vizitatori, conform paginii evenimentului.

În plus, pe o latură a etajului se află Design Market, o piață cu obiecte create de designeri locali, dar și Beverage Market, spațiu dedicat celor pasionați de băuturi craft, precum tonice, kombucha, limonade, vinuri și cocktailuri.

Programul festivalului COFFeEAST include și sesiune acustice de jazz și folk.

Cât costă biletele la eveniment

Accesul la COFFeEAST se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat la fața locului sau online, de pe coffeeast.com. Pentru o zi, biletul costă 40 de lei, iar abonamentul pentru toate cele trei zile are prețul de 65 de lei. Copiii sub 12 ani au acces gratuit.

Vineri, 5 decembrie, programul este de la 12:00 la 20:00. Sâmbătă și duminică, vizitatorii au acces în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Intrarea la festival se face din Bulevardul Unirii, prin intrarea principală a complexului comercial, la câteva minute de mers pe jos de stația de metrou Piața Unirii. Se poate ajunge la locație și cu STB 47, 100, 104, 116, 117, 123, 385 și 323.

Festivalul principal COFFeEAST va avea loc la Romexpo, în perioada 20 – 22 martie 2026, cel din acest an fiind o ediție specială de Crăcoiun. De altfel, în toamna anului viitor, va fi și o ediție specială de o zi, conform organizatorilor.

CITEȘTE ȘI Târgul Cadourilor de Crăciun și Antique Market III, la Romexpo, în perioada 4 – 7 decembrie

 

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Parcul Istoric Ion I.C. Brătianu
ArticoleMainPrimărie

FOTO | Parcul istoric Brătianu va fi modernizat. Valoarea investiției depășește 2,3 milioane de euro

Primăria Sectorului 1, prin Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului,...

Balanchine
ArticoleCulturăȘtiri

Alice și Marina Minoiu aduc în premieră în România o gală de balet dedicată geniului George Balanchine

De Ziua Culturii Naționale vorbim despre identitate, continuitate, responsabilitate culturală și despre...