Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieReportaj

Campionatul Național de Drifturi: Meciul cauciucurilor tocite și al nervilor tari

138
Cauciuc tocit dupa drift

Dacă veneai de pe bulevardul Basarabia, numai aglomerația de la shaormeria de lângă stadion îți putea da un indiciu că se întâmplă ceva pe Arena Națională. Însă, odată trecut de porți, acustica prevestea deja spre ce te îndrepți. Sunetul exploziv al bolizilor, scrâșnetul pneurilor pe asfalt și răgetul metalic al motoarelor turate erau purtate de ecou, de jur-împrejurul stadionului. 

După câțiva pași, urechile erau acompaniate de nas în acest dans alert al adrenalinei: tot locul mirosea a cauciuc ars și fum. Mânați de setea de senzații tari, câteva mii de oameni veniseră să asiste la spectacolul de viteză și îndemânare. Peste 3500 mai precis, din spusele celor de la Jandarmerie. O mulțime care n-ar fi de neglijat nici la un meci de Liga I. Cu un fair-play rar întâlnit în tribune, toți aplaudau în semn de recunoaștere pentru efort, când un pilot pierdea controlul și, totodată, șansa să câștige lupta cu competitorul direct. Și toți chiuiau după drifturile ieșite la milimetru. Show total pe pistă, euforie pe margini, dar sânge rece pentru fiecare pilot în parte, care știa că nu e nevoie decât de o manevră imperfectă ca să te izbești de parapet. 

Radu Moise, pilot (Evl_Santos): “Te sui la volan și trebuie să mergi la câțiva centimetri de dale de beton și de pereți de beton la 100 și ceva la oră. Asta înseamnă foarte multă concentrare și foarte multă educație și antrenament. Te educă sportul ăsta din toate punctele de vedere, și financiar, și tot.”

Surprinzător de mult sânge rece are un băiat de 16 ani, Claudiu Adam, de ieri, cel mai tânăr campion național de drift la categoria semi-pro. Cu o mână de fier pe volan, și cu picioarele bine înfipte în pedale la momentul potrivit, a reușit să își învingă adversarii. La volan uită de emoții – asta-i performanța, să te transformi puțin în cyborg. Însă, odată ajuns pe podium și apoi asaltat de fani pentru poze, îi revine latura umană și se fâstâcește așa cum ar face orice alt adolescent: 

Claudiu Adam, pilot, campion național la categoria semi-pro: “N-am știut că voi ajunge până aici, n-am crezut niciodată. E prima performanță la nivelul ăsta și sper să mai fie în continuare! 

Claudiu iubește mașinile de când abia învățase să vorbească, dar setea de competiție a apărut acum doi ani. S-a înscris la școala de drift a unui alt pilot, Sorin Ene, și deja cariera lui a prins aripi. Strunește cei 650 de cai de sub capotă de parcă ar fi o trotinetă. Însă, pentru asta, se antrenează zilnic. Tatăl lui spune că stă între șase și opt ore pe zi în simulator. Asta fără să mai pui la socoteală și orele petrecute pe pistă.


Claudiu Adam senior: “Sunt foarte încântat, ăsta era visul meu, să fie campionul României și îl voi susține în continuare să fie numărul 1.


Deși mama lui nu era până de curând de acord cu pasiunea dusă la limita siguranței – ea însăși a avut un accident grav în urmă cu câțiva ani – acum ambii părinți îl susțin pe Claudiu. Visul lor este să îl vadă cu performanțe la nivel european, dar pentru asta e nevoie de bani mulți. Mașina costă, pneurile se tocesc, competițiile înghit sume enorme de bani, iar fără sponsori n-ar scoate-o la capăt. Cel puțin 10 mii de euro pe an le trebuie pentru ca fiul lor să continue să facă ce-i place.

Claudiu a participat la secțiunea semi-pro, însă Finala Campionatului Național de Drift înseamnă mai mult de atât. Toate categoriile au reunit aproape 50 de piloți din cinci țări europene, cei mai mulți din România.

Iar spectacolul pe care l-au făcut a fost total: drift-uri spectaculoase, depășiri incredibile și accidente care îți făceau inima să îți sară din loc. “Da’ vezi că roata asta e dreaptă și aialaltă e câș, da?”, a subliniat cu ochii bulbucați unul dintre spectatori, când o mașină s-a izbit de parapetul din fața lui. 

Iar spectacolul a fost întreținut și de cei din echipa tehnică, pentru fanii care au urmărit competiția la televizor. Eroii numărul 1 – cei care manevrau dronele pe deasupra pistei.

“Ai văzut cum se ducea drona aia? Torpilă!”, a exclamat un puști către cei din gașca lui.

Anul trecut a mai fost o competiție de drift pe Arena Națională, însă de o amploare mult mai mică. De data asta, mulți locuitori din zonă, mai ales cei dinspre Pierre de Coubertin, au simțit pe timpan fiecare demaraj și fiecare curbă luată strâns. Vineri și sâmbătă – două zile care pentru împătimiți au însemnat spectacol fără limite, iar, pentru alții, disconfort. Surprinzător, cârcotași erau și printre spectactori, precum un tânăr care vorbea la telefon cu un prieten: “Mă doare capul, frate!”. Alții au fost mai moderați: “Suntem surprinși de eveniment, e plăcut, într-adevăr, pentru unele persoane, dar după o anumită vârstă pare deranjant, deranjează, știți cum e”. 

Organizatorii spun că, deși se află într-o zonă în care sunt și blocuri, autoritățile le-au dat undă verde pentru a organiza competiția. 

Răzvan Mateescu – MC și vicepreședinte al RoDrift: “Am reușit, prin parteneriatul cu Primăria Capitalei să obținem această locație, Piața Constituției la ora actuală este destul de dificil de organizat, s-au format niște scuaruri noi, care ar trebui sparte, pentru a avea un circuit, piatra cubică de acolo nu mai este atât de bună pentru a susține un eveniment sportiv, moto-sport, acolo.Am depus toate avizele, au fost de acord, avem parteneriate cu Ministerul Tineretului și Sportului, cu Federația Română de Automobilism, pentru că suntem sub toate aceste egide, am reușit să facem, avem, iată, blocuri la 200 de metri, deci nu cred că am deranjat atât de tare.” 

Pentru cei sceptici că monștrii pe patru roți îi pot seduce, organizatorii îi îndeamnă să intre să vadă filmulețele de la competiția din acest an. 

Răzvan Mateescu – MC și vicepreședinte al RoDrift: “Și să vină anul viitor să simtă vibrația acestor detonații, să simtă mirosul de cauciuc și sigur vor rămâne fani ai acestui sport.”

Finala Campionatului Național de Drift a fost organizată pe Arena Națională de RoDrift și Centrul pentru Tineret al Municipiului București, în parteneriat cu alte instituții de stat. 

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect