Operatorul reţelei de transport subteran din Capitală se confruntă cu o criză majoră: furnizorul francez Alstom Transport S.A. a instituit poprire pe conturile Metrorex.
Decizia vine pe fondul unui conflict deschis legat de furnizarea și punerea în funcțiune a celor 13 trenuri Metropolis, achiziționate în 2020 pentru Magistrala M5 Drumul Taberei – Eroilor.
Contractul în valoare de 103.244.383,49 Euro, fără TVA, a fost semnat în decembrie 2020, cu termen de livrare de 30 de luni, ceea ce însemna că garniturile trebuiau să fie în circulație cu călători încă din prima parte a anului 2023.
Trenurile au ajuns în depouri cu întârzieri masive și, deși livrate parțial, nu au primit încă aprobările necesare de la AFER și sunt, oficial, în continuare în teste. Totul în contextul în care, odată intrate pe traseu „vor curge” către Metrorex și costurile pentru mentenanța recurentă.
Alstom a pus poprire pe conturile Metrorex. Eșec total la negocieri
Tensiunile au escaladat după ce două runde de negocieri, desfășurate la sediul Metrorex pe 9 și 23 octombrie, au eșuat. Potrivit surselor BdB, aceste întâlniri aveau ca scop “soluționarea amiabilă” a disputei.

Potrivit documentelor obținute de redacție, părțile nu au reușit să ajungă la niciun acord iar următorul pas îl reprezintă rezolvarea litigiului la instanțele judecătorești competente. Astfel, termenele contractuale pentru o rezolvare amiabilă, stabilite pentru 24.10.2025, au fost practic anulate de lipsa de consens.
Penalități de un milion de euro și garanția executată
Lupta dintre Metrorex şi Alstom se dă pe două fronturi financiare critice. Primul îl reprezintă o serie de penalități în valoare de 1.089.348 Euro.
Metrorex a emis facturi de penalități pentru întârzierile la livrare și neîndeplinirea obligației de a pune trenurile în “funcțiune cu călători”.
Alstom nu recunoaște aceste penalități și le contestă în instanță.
Al doilea „front” este garanția de bună execuție în valoare de 10.215.494 Euro.
Metrorex acuză Alstom de refuzul nejustificat de a reîntregi garanţia, o sumă care reprezintă 10% din valoarea neexecutată a contractului, adică furnizarea efectivă a trenurilor în regim de exploatare comercială.

Refuzul Alstom de a reîntregi garanţia fost interpretat de Metrorex drept un „risc” imediat de executare a noii Garanții de Bună Execuție, factor ce a declanșat, cel mai probabil, acțiunea ulterioară de poprire.
Potrivit documentelor obţinute de Buletin de Bucureşti, Metrorex și-a fundamentat poziția pe o decizie din 2020 a Curții de Apel București, susținând că aceasta validează refuzul companiei de a plăti facturile de penalități și, implicit, dreptul de a reține sumele deja calculate.
Poprire pe conturile Metrorex. Blocaj operațional iminent cu repetiție
Blocarea conturilor de către Alstom nu este doar un simplu litigiu.
În esență, deși trenurile noi pentru Magistrala M5 zac în depouri și nu preiau călători, scandalul financiar dintre părți a ajuns la un nivel critic, şi pune presiune asupra capacității Metrorex de a-și desfășura activitatea.
În primul rând este vorba despre plata salariilor angajaților, în condițiile în care pe data de 27 ale lunii trebuie virat avansul iar pe 12 se plătește lichidarea. Asta înseamnă că poprirea trebuie ridicată până miercuri, 12 noiembrie, cel târziu.
„Blestemul” M5 Drumul Taberei – Eroilor
Aceasta nu este prima dată când Metrorex se găsește în situația de a avea conturile blocate de către un partener contractual major.
Atunci s-a reușit deblocarea parțială a conturilor doar pentru plata salariilor angajaților, considerată o plată prioritară. Toate celelalte obligații de plată, inclusiv cele către furnizori, au rămas blocate.
Conducerea Metrorex spera atunci să obțină o Hotărâre de Guvern pentru a aloca banii necesari plății datoriei către WeBuild.
Datoria către WeBuild, care a dus la poprirea din vara lui 2024, își avea originea în deciziile politice luate în 2013. La acea vreme, Guvernul condus de Victor Ponta a tăiat drastic fondurile alocate pentru construcția Magistralei M5 Drumul Taberei-Universitate şi a afectat șantierul.
Deși lucrările fuseseră începute în forță în 2012, alocările bugetare pentru 2013 au fost reduse de la 500 de milioane de lei, la doar 95 de milioane de lei.
Lipsa fondurilor a oprit lucrările, iar constructorul, deși inițial parte a unui proiect guvernamental major, a dat în judecată Metrorex pentru costurile generate de întârzieri.