Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un cartier din oraşul Bragadiru a fost aprobat în forma propusă de primarul Lupulescu (PNL), cu voturile consilierilor PNL, USR, PSD și AUR. Patru consilieri PMP au depus patru amendamente, care au fost însă respinse. Ei acuză că documentul a fost adoptat în grabă, fără o dezbatere reală și fără a ține cont de nevoile actuale ale locuitorilor.
Consiliera Teodora Desagă acuză că dezbaterea pentru PUZ-ul cartierului Independenței a durat doar 23 de minute și că PMP a votat împotrivă pentru că forma propusă de primar ar permite ridicarea unor blocuri de 4-6 etaje, inclusiv în zone marcate pe hartă ca fiind destinate instituțiilor și serviciilor.
Potrivit acestora, includerea acestor zone în regulamentul urbanistic ar face posibilă construcția de imobile fără necesitatea unei noi consultări publice.
Amendamentele propuse erau menite să reducă aglomerația din zonă, a mai declarat Desagă, care a spus că a cerut și oprirea construirii de noi blocuri și suplimentarea locurilor de parcare.
Într-o postare publică, Teodora Desăgă, fosta candidată USR-PMP-Forţa Dreptei la algerile din 2024, a declarat că această prevedere ar putea împiedica locuitorii din zonele afectate să se mai opună viitoarelor dezvoltări imobiliare.
CITEȘTE ȘI: Peste 290.000 de persoane au trecut prin altarul Catedralei Naționale. Azi este ultima zi de vizitare
Războiul betonului la Bragadiru
Teodora Desagă a criticat faptul că PUZ-ul a fost întârziat cu aproape 10 ani de la contractare și că nu mai reflectă realitățile urbanistice actuale.
„Acest PUZ nu mai este relevant, pentru că între timp cartierul s-a schimbat, iar funcțiunile sale ar trebui să fie incluse direct în Planul Urbanistic General”, a declarat aceasta în timpul ședinței.
Primarul a explicat întârzierea prin decizia Consiliului Județean Ilfov de a recomanda finalizarea PUZ-ului pentru a fi ulterior integrat în noul PUG. El a apărat introducerea unor zone destinate blocurilor cu regim de înălțime P+3, argumentând că măsura oferă o soluție locativă tinerilor:
„Nu putem obliga un cuplu de 25 de ani să stea toată viața cu chirie. Nu toată lumea își permite o casă de 200.000 de euro”, a spus edilul.
Patru amendamente respinse
Cele patru amendamente propuse de Teodora Desagă au vizat:
- Menținerea zonelor de locuințe individuale în detrimentul celor colective;
- Eliminarea posibilității de construire a blocurilor în zonele destinate instituțiilor și serviciilor;
- Introducerea obligației de a asigura locuri de parcare pentru vizitatori și spații pentru biciclete;
- Majorarea numărului minim de locuri de parcare în raport cu suprafața locuințelor.
Toate propunerile consilierilor PMP au fost respinse.
„Infrastructura nu susține nici în momentul de față aglomerația urbană la care am ajuns”, a spus un consilier PMP înaintea votului.
Proiectul PUZ a fost în final aprobat în forma propusă de primarul Gabriel Lupulescu, fost dezvoltator imobiliar, cu voturile consilierilor PNL, USR, PSD și AUR, în timp ce reprezentanții PMP s-au opus.
Fostul primar din Bragadiru condamnat la patru ani de închisoare cu executare
În 2021, fostul primarul al orașului Bragadiru, Vasile Cimpoeru, a fost condamnat la închisoare cu executare într-un dosar privind eliberarea unor certificate de urbanism.
Cimpoeru se afla la al patrulea mandat şi a fost ales pe listele PNL şi a fost condamnat la 4 ani și patru luni de închisoare alături de arhitectul șef al orașului, Adrian Măgureanu, într-un dosar privind emiterea de certificate de urbanism.
Potrivit deciziei Curții de Apel București, cei doi au fost găsiți vinovați de infracțiuni de complicitate la fals intelectual și fals, dar și comiterea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Ulterior, la alegerile din iunie 2021, primăria a fost câștigată tot de PNL. Actualul primar, Gabriel Lupulescu este cel care a dezvoltat începând cu 2007 Cartierul Latin de la granița cu Sectorul 6 din Prelungirea Ghencea. Complexul rezidențial este cunoscut ca având probleme cu infrastructura iar sistemul de canalizare, acuză locuitorii, ar fi deficitar.
Potrivit ziardebragadiru.ro, Lupulescu a fost în trecut și consilier din partea PD-L în Consiliul Local al Sectorului 6 iar în 2009 a decis să renunțe la această funcție, din ”motive personale”.
În urma alegerilor locale din orașul Bragadiru, primăria a fost adjudecată de Partidul Național Liberal. Primar a devenit Gabriel Lupulescu. El a strâns 48,28% dintre voturile localnicilor.