Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 2 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Vor fi reluate zborurile București – Madrid. Ce rute noi vor fi operate pe Otopeni din 2026

271
Iberia zboruri București - Madrid 2026
Iberia introduce zboruri pe ruta București - Madrid, din iunie 2026. Foto: Facebook - Iberia

Compania aeriană Iberia va opera zboruri regulate pe ruta București – Madrid, sezonier, după o pauză de câțiva ani, începând cu iunie 2026.

Iberia va relua, astfel, zborurile de pe ruta dintre Madrid (Spania) și aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, însă doar în timpul sezonului estival.

Iberia va opera zboruri între București și Madrid

Zborurile Iberia dintre capitala Spaniei și cea a României vor fi operate în zilele de miercuri și duminică, începând cu 3 iunie 2026, potrivit BoardingPass.ro.

Compania aeriană spaniolă va opera zboruri pe ruta București – Madrid doar în sezonul estival, până la sfârșitul lunii octombrie 2026.

Durata zborurilor va fi de aproximativ patru ore și vor fi operate cu un mix de avioane tip Airbus A320 și A320neo. Biletele de avion pot fi achiziționate deja de pe site-ul companiei aeriene.

De asemenea, Iberia oferă zboruri cu conexiune pe aeroportul din Madrid către mai multe destinații din America de Nord, Caraibe, America Centrală și America de Sud.

În prezent, între București și Madrid operează zboruri comerciale regulate și companiile Ryanair, Wizz Air și TAROM.

Ce zboruri noi vor fi operate pe Otopeni din 2026

Începând de anul viitor, compania AnimaWings introduce zboruri directe București – Londra Gatwich și retur. Acestea vor fi disponibile șase zile pe săptămână și vor fi introduse din 22 martie 2026, de la aeroportul „Henri Coandă” Otopeni spre aeroportul Gatwick din Londra.

Ruta București – Londra Gatwick va fi operată în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică, cu avioane de tip Airbus A220-300, care au și clasă business. Durata zborului va fi de aproximativ trei ore.

De asemenea, începând cu data de 31 martie 2026, AnimaWings introduce zboruri către Faro (Portugalia), cu plecări în zilele de marți și sâmbătă.

CITEȘTE ȘI A fost modernizată prima zonă din Terminalul Plecări al Aeroportului Otopeni. Ce alte lucrări urmează

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

A murit Adrian Pleșca, fondatorul trupei Timpuri Noi. FOTO: libertatea.ro
ArticoleȘtiri

A murit Adrian Pleșca, fondatorul trupei Timpuri Noi

Adrian Pleșca, cunoscut publicului drept Artanu, fondatorul trupei Timpuri Noi a încetat...

Listarea CNAB la bursă blocată
ArticoleMainTransport

Listarea CNAB la bursă a fost blocată în consiliul acționarilor | Profit

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a fost blocată din drumul spre listarea...

Târgul de carte Gaudeamus 2025 se deschide miercuri, la Romexpo. Foto: gaudeamus.ro
ArticoleCulturăȘtiri

Târgul de carte Gaudeamus 2025 se deschide miercuri, la Romexpo. Accesul este gratuit

Târgul de carte Gaudeamus Radio România revine de miercuri, 3 decembrie, la...

Grădina Zoologică Bucureşti are program special de Moş Nicolae. FOTO: bucurestizoo.ro
ArticoleȘtiri

Grădina Zoologică Bucureşti are program special de Moş Nicolae

Grădina Zoologică București îi invită pe toți copiii să se bucure de...