Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 2 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Autostrada Moldovei | Vineri se deschide traficul pe Lotul 2. Se va putea circula doar pe autostradă între Capitală și Buzău, iar șoferii scapă de „Drumul Morții”

288
Lotul 2 din Autostrada A7 Ploiești – Buzău ar putea fi deschis circulației în septembrie
Lotul 2 din Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis vineri. Sursa captura: Youtube/Raducu P Drum

Traficul pe lotul 2 Mizil-Pietroasele din autostrada A7, care leagă Bucureștiul de Buzău, ar urma să fie deschis vineri. Irinel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, a confirmat pentru Buletin de București că testele de rezistență la podul de la kilometrul 38 au ieșit favorabil.

Testele de rezistență au ieșit mai bine decât cele anterioare. La ora aceasta se desfășoară procedurile de recepție, astfel încât în cursul zilei de vineri, chiar și spre seară, lotul 2 Mizil-Pietroasele să fie dat în trafic”, a precizat secretarul de stat Irinel Scrioșteanu.

Astfel, după o lungă serie de întârzieri, șoferii care pleacă din Capitală vor putea ocoli complet Drumul Morții E85 și vor circula mai rapid și mai sigur pe aproape aceeași distanță, de aproape 90 de kilometri, până la Buzău.

Problemele care au amânat momentul când traficul este deschis pe lotul 2

Deși lotul de aproape 29 de kilometri este aproape gata, inaugurarea a fost amânată din cauza unor probleme tehnice la podul peste râul Sărata.

Erorile de execuție, inclusiv tăierea greșită a tablierelor și suduri neconforme, au cauzat întârzieri semnificative. Soluțiile de compromis, precum montarea unor eclise, au eșuat și ele, prelungind lucrările cu luni de zile, după cum Buletin de București a arătat aici.

Din cauza acestor întârzieri, constructorul bulgar Trace Group Hold a acumulat penalizări ce pot ajunge la 15% din valoarea contractului, o sumă de peste 187 de milioane de lei. Pe fondul presiunii, surse din cadrul CNAIR au dezvăluit că firma a amenințat cu retragerea de pe șantier.

Firma bulgară Trace Group Hold are un istoric marcat de controverse. În Bulgaria, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu 20 de decese, unde calitatea proastă a asfaltului a fost indicată ca o cauză a tragediei. În România, filiala sa este investigată de procurori pentru excavarea neautorizată de agregate și utilizarea ilegală a apelor subterane.

CITEȘTE ȘI Autostrada Moldovei s-a transformat în „muzeu de reparații”. Când va fi conectată Capitala cu Focșaniul exclusiv pe A7

„Ciotul” de 13 kilometri și mâna lungă a baronului Arsene

Lotul 3 din Autostrada Moldovei, care se întinde pe 13,9 km între Pietroasele și Buzău, este executat de un consorțiu turcesc.

Finalizarea acestuia ar trebui să faciliteze deplasarea doar pe autostradă între București și Focșani.

În acest caz, contractul a fost semnat foarte târziu din pricina contestațiilor depuse de firme care aveau legături cu fostul președintele al CJ Neamț, Ionel Arsene(PSD).

Potrivit defapt.ro, principala firma care a atacat licitația pentru cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei a fost Danlin XXL din județul Neamț, o firmă care a lucrat, împreună cu altele, la construirea podului de la Luțca din Neamț, prăbușit în vara lui 2022.

Între timp, fostul președintele al CJ Neamț a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție. El a părăsit țara înainte de sentință și se află pe lista „most wanted” a Poliției Române.

Semnarea contractului pentru lotul Pietroasele și Buzău a avut loc abia în decembrie 2023, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 1 martie 2024. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este noiembrie 2025.

Totuși, sursele Buletin de București au explicat că lotul de la Pietroasele la Buzău, care se intersectează cu E85, ar urma să fie gata parțial până la finalul acestui an.

Cu cât se reduce durata călătoriei dintre București și Iași pe noua rută

Durata călătoriei dintre București și Iași, o rută intens circulată, s-a scurtat considerabil ca urmare a loturilor de autostradă date în circulație în ultima jumătate de an, arată o analiză a Ziarului de Iași.

Estimările actuale arată că drumul durează acum între 4 ore și 30 de minute și 5 ore, în funcție de trafic și condiții. În medie, este vorba despre de o reducere până la 1 oră și 30 de minute față de martie 2024.

CITEȘTE ȘI MApN a greșit adresa pentru mobilizarea rezerviștilor din București și Ilfov. Deplasarea la poligon, anulată din motive logistice | G4Media

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

pe același subiect

A murit Adrian Pleșca, fondatorul trupei Timpuri Noi. FOTO: libertatea.ro
ArticoleȘtiri

A murit Adrian Pleșca, fondatorul trupei Timpuri Noi

Adrian Pleșca, cunoscut publicului drept Artanu, fondatorul trupei Timpuri Noi a încetat...

Listarea CNAB la bursă blocată
ArticoleMainTransport

Listarea CNAB la bursă a fost blocată în consiliul acționarilor | Profit

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a fost blocată din drumul spre listarea...

Târgul de carte Gaudeamus 2025 se deschide miercuri, la Romexpo. Foto: gaudeamus.ro
ArticoleCulturăȘtiri

Târgul de carte Gaudeamus 2025 se deschide miercuri, la Romexpo. Accesul este gratuit

Târgul de carte Gaudeamus Radio România revine de miercuri, 3 decembrie, la...

Grădina Zoologică Bucureşti are program special de Moş Nicolae. FOTO: bucurestizoo.ro
ArticoleȘtiri

Grădina Zoologică Bucureşti are program special de Moş Nicolae

Grădina Zoologică București îi invită pe toți copiii să se bucure de...