Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 7 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

COD ROȘU | Unde poți suna după ajutor dacă ești afectat de furtună. Numărul gratuit de la Primăria Capitalei

17
suna după ajutor
Primăria Capitalei, în alertă după emiterea codului roșu de ploi. FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim

Primăria Capitalei este în alertă, în contextul codului roșu de ploi emis pentru București și Ilfov, valabil până miercuri seară. Cetățenii care se confruntă cu probleme în timpul furtunii pot suna după ajutor la numărul gratuit 0800 800 868, disponibil non-stop,.

Marți dimineață, meteorologii de la ANM au emis o avertizare de cod portocaliu de ploi pentru București și Ilfov, fiind vizate și alte județe. Ulterior, prognoza a fost actualizată, iar acum Capitala se află sub cod roșu de vreme rea până mâine.

Numărul gratuit la care poți suna după ajutor

În contextul avertizărilor meteo, Primăria Capitalei a emis un comunicat prin care îi anunță pe cetățeni că toate structurile din subordinea municipalității sunt în alertă și gata să intervină dacă este nevoie.

În cazul în care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteo, locuitorii Capitalei pot apela gratuit numărul pus la dispoziție de PMB.

„Primăria Municipiului București anunță că, urmare a emiterii codului roșu de ploi abundente pentru Capitală, toate structurile din subordinea municipalității sunt în alertă și pregătite să intervină acolo unde este nevoie.

Bucureștenii care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteo pot suna gratuit, la numărul 0800 800 868, disponibil non-stop.”, este anunțul făcut de Primăria Municipiului București.

Totodată, instituția publică a mai transmis că sesizările vor fi preluate în permanență de dispeceratul Primăriei Capitalei și vor fi imediat direcționate către echipele de intervenție, pentru o reacție rapidă.

Primăria Capitalei le recomandă locuitorilor „să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să manifeste prudență pe durata avertizării meteorologice.”

CITEȘTE ȘI: Școala sub cod roșu: vor veni la ore doar elevii pe care părinții nu-i pot ține acasă. Prefectul Capitalei: Pentru ceilalți, vor fi motivate absențele

Cod roșu de vreme rea în București, Ilfov și în alte județe

București, Ilfov și alte câteva județe se află sub cod roșu de ploi torențiale în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 15:00.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cantități de apă de 80…100 l/mp și, izolat, se poate ajunge chiar și la 140 l/mp.

„În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp.”, au anunțat meteorologii de la ANM.

De altfel, astăzi a fost convocată o ședință la Prefectura Capitalei, pentru măsurile impuse pe fondul avertizărilor de vreme rea.

CITEȘTE ȘI COD ROȘU | Barajul Lacul Morii a fost „pregolit” de luni seară. Prefectul Capitalei, despre suspendarea cursurilor: „Este o discuție în desfășurare”   

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Locuri noi de parcare în Grozăvești. Foto: FB/ ADPDU Sector 6
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Sector 6 | Locuri noi de parcare în Grozăvești. Care sunt tarifele

Peste 180 noi locuri de parcare au fost amenajate în Cartierul Grozăvești,...

Școala se închide
ArticoleEducațieMain

Cod Roșu | Școala se închide și în Ilfov, miercuri. Suspendarea se aplică și pentru creșe și grădinițe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu...

Școala se suspendă miercuri
ArticoleEducațieFeatured

Cod Roșu la București | Școala se suspendă miercuri

Școala se suspendă miercuri, a decis Comitetul pentru Situații de Urgență București,...