De la 1 octombrie, Sectorul 1 intră în curățenia generală dinaintea sezonul rece. Proiectul campaniei „Toamna curățeniei” care se va desfășura până la 18 noiembrie, intră în dezbaterea Consiliului Local, pe 30 septembrie.
Campania a cuprinde activități de spălare și curățare a străzilor, de pregătire a spațiilor verzi de pe domeniul public pentru iarnă, precum și servicii gratuite de ridicare a deșeurilor vegetale, deșeuri de echipamente electrice, electronice și voluminoase de la cetățeni.
Conform proiectului de hotărâre care va fi supus votului Consiliului Local în ședința de marți, 30 septembrie 2025, întreaga acțiune va costa 1,8 milioane de lei, iar activitățile propriu-zise vor fi monitorizate și controlate de Poliția Locală și Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului.
Ce presupune campania de curățenie, „Toamna curățeniei”
Asociațiile de proprietari
Pe spațiile verzi din jurul blocurilor, aflate în administrarea Sectorului 1, se va cosi iarba, se va grebla și se vor evacua deșeurile vegetale. Se vor tunde gardurile vii și se vor efectua lucrările de toamnă pentru întreținerea sănătății arborilor. De asemenea, se vor demonta structurile metalice ruginite și periculoase. Fiecare asociație de proprietari va fi informată, din timp, pentru a putea participa activ la acțiunile de curățenie și igienizare din jurul imobilelor.
Curățarea bulevardelor, străzilor și trotuarelor
Operatorul de salubrizare va mătura manual și mecanizat străzile, va spăla trotuarele, carosabilul și va elibera gurile de scurgere ale canalelor. Înainte de ziua de curățenie, pe fiecare stradă, Poliția Locală va lăsa notificări pe parbrizul autovehiculelor, pentru mutarea acestora. Dacă mașinile nu vor fi mutate în timp util, Poliția Locală le va reloca pentru a eficientiza curățarea carosabilului și a rigolelor.
Tot în cadrul acestor activități, vor fi ridicate balizele și celelalte obiecte puse pentru rezervarea locurilor de parcare, iar cei care le-au instalat ilegal vor fi amendați.
Odată cu curățenia trotuarelor și străzilor se vor curăța și obiectele de mobilier stradal, semnele de circulație și indicatoarele stradale.
Colectarea gratuită a deșeurilor vegetale, DEEE și a celor voluminoase
Pentru cei care locuiesc la case, va exista un program de colectare a frunzelor uscate, a crengilor și a celorlalte deșeuri vegetale rezultate în urma curățeniei din curte. De asemenea, tot după un program exact stabilit împreună cu operatorul de salubrizare, se vor colecta gratuit deșeurile electrice și electronice, precum și cele voluminoase. Astfel, în această campanie, vă veți putea elibera locuința de mobilierul vechi, de saltele, de aparate electrice și electronice defecte. În afara campaniei, colectarea acestora se face conform programului operatorului de salubritate, în al doilea weekend al lunii, cu programare prealabilă, iar abandonul pe domeniul public este interzis.
„Toamna curățeniei” în spațiile verzi, din curțile școlilor
Prin Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului, campania de curățenie se va desfășura în toate parcurile administrate de noi în Sectorul 1, precum și la aliniamentele stradale. Se vor cosi spațiile verzi, se vor planta arbori, se vor spăla echipamentele de joacă pentru copii și se vor pregăti pentru iarnă plantele perene. De asemenea, vor fi igienizate băncile, coșurile de gunoi, stațiile de transport public, indicatoarele de circulație.
La fel ca în parcuri, se va acționa și în curțile grădinițelor, școlilor și liceelor. Pe toate spațiile verzi din interiorul unităților de învățământ vor fi efectuate aceleași lucrări de curățenie și pregătire pentru iarnă.
Campania de curățenie va putea fi extinsă, dacă este necesar, timp de zece zile. Pe tot parcursul acesteia, Primăria Sectorului 1 va pune la dispoziția cetățenilor toate informațiile legate de programul detaliat al activităților: online, prin aplicația www.curatenie.sectorunu.ro, telefonic, la numărul 021.9540, dar și prin materiale informative tipărite, distribuite la asociațiile de proprietari.
CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Lucrări de extindere a parcului Tudor Arghezi. Vor fi adăugate noi spații verzi