Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 14 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Ambasadorul Statelor Unite, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Companiile municipale sunt o sursă de patronaj politic

276

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avut o întâlnire alături de premierul Ludovic Orban cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, la finalul căreia au avut loc o serie de declarații de presă comune.

Potrivit reprezentatului Washingtonului la București, noua administrație a Bucureștiului ar trebui să meargă pe traiectul asumat al transparenței instituționale și să elimine așa-numitul patronaj politic care ar fi fost instituit prin companiile municipale.  

Vrem să colaborăm în viitorul apropiat cu primarul Dan pe o serie de proiecte și apreciem transparența de care a dat dovada până acum. Îi mulțumim pentru soluțiile practice și inteligente pentru varietatea de probleme cu care se confruntă Bucureștiul acum. Oamenii trebuie să înțeleagă cum se cheltuiesc banii, este nevoie de transparență și de o decizie cu privire la varietatea de companii deținute de municipalitate pentru care au fost date decizii în instanță dar cu toate acestea ele funcționează în continuare ca sursă de patronaj politic. Sunt necompetitive și nu sunt în regula pentru București“, a declarat Adrian Zuckerman.

Ambasadorul a anunțat că Statele Unite ale Americii sunt deschise în vederea unei colaborări cu noua administrație a Bucureștiului pe probleme de transport și infrastructură.

Cred cu tărie ca anul acesta în special România va renaște. Sunt foarte bucuros că Bucureștiul care are un primar activ care va face din acest oraș capitala nu doar a României ci și a Europei. Bucureștiul își va regăsi locul în lumea artei, a științei, a teatrului, a literaturii astfel încât să fie recunoscut în aceste domenii“, a mai spus Zucherman.

La rândul său, Nicușor Dan a anunțat că Bucureșriul este deschis către noi investitori și a reiterat ideea că firmele municipalității ar crea un mediu necompetitiv în Capitală.

Bucureștiul are potențialul de deveni un centru regional în afaceri, un centru regional academic, un centru regional cultural. În discuția pe care am avut-o am a vorbit despre deschiderea Bucureștiului către mari investiții. Trebuie sa începem prin a pune bazele unei competiții economice în interiorul Bucurestiului și acele companii municipale au fost exact opusul a ceea ce înseamnă o competiție corectă.  Am vorbim de un ajutor și un transfer de tehnologie în ceea ce înseamnă oraș inteligent în ceea ce înseamnă soluții de transport pentru mari orașe“, a declarat primarul general al Capitalei.

FOTO: Inquam Photos

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș