Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 2 September 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMain

Universitatea din București scoate la concurs 6.000 de locuri în cadrul sesiunii de toamnă. Înscrierile, până pe 14 septembrie

21
Universitatea din București scoate la concurs 6.000 de locuri în cadrul sesiunii de toamnă. Înscrierile, până pe 14 septembrie | FOTO: Universitatea Bucuresti
Universitatea din București scoate la concurs 6.000 de locuri în cadrul sesiunii de toamnă. Înscrierile, până pe 14 septembrie | FOTO: Universitatea Bucuresti

Universitatea din București scoate la concurs 6.000 de locuri în cadrul sesiunii de toamnă. Potrivit instituției de învățământ universitar înscrierile sunt deschise, în funcție de programul de studiu, până pe 14 septembrie.

„Pentru studiile de licență, Universitatea din București oferă candidaților un număr de peste 2.200 de locuri, dintre care peste 400, la buget, iar, pentru persoanele interesate de studiile de masterat, UB pune la dispoziție peste 3.700 de locuri, dintre care peste 200, la buget.” au transmis reprezentanții universității prin intermediul unui comunicat de presă.

Datele limită pentru înscriere la programele de licență sunt următoarele:

  • Administrație și afaceri – 8 septembrie
  • Biologie – 3 septembrie
  • Chimie – 10 septembrie
  • Drept – 7 septembrie
  • Filosofie – 10 septembrie
  • Fizică – 9 septembrie
  • Geografie – 10 septembrie
  • Geologie și Geofizică – 14 septembrie
  • Istorie – 10 septembrie
  • Jurnalism și Științe ale Comunicării – 4 septembrie
  • Limbi și Literaturi Străine – 9 septembrie
  • Litere – 9 septembrie
  • Matematică-Informatică – 5 septembrie
  • Psihologie și Științele Comunicării – 11 septembrie
  • Științe Politice – 10 septembrie
  • Teologie Baptistă/Ortodoxă – 9 septembrie
  • Teologie Romano Catolică – 14 septembrie

În ceea ce privește perioada de înscriere pe locurile alocate programelor de masterat, calendarul poate fi consultat aici.

CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 6: „Nu mai hrăniți porumbeii”. Curățenia după păsări este prea scumpă

Număr-record de candidați la FJSC. Cea mai căutată specializare: Jurnalismul

Număr-record de candidați înscriși la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Potrivit Universității din București, cea mai căutată specializare din cadrul facultății rămâne jurnalismul, după ce numărul celor înscriși a depășit cu 47% numărul total de locuri.

Astfel, la sesiunea de admitere organizată în luna iulie a acestui an s-au înscris 360 de candidați.

Mai mult, în aceeași situație se află și candidații de la Comunicare și Relații Publice, unde s-a înregistrat o depășire de 36% raportată la numărul de locuri, dar și la specializarea Publicitate, care a fost aleasă de 315 candidați la FJSC.

În ceea ce privește numărul de locuri, anul acesta au fost scoase la concurs, pentru specializarea Jurnalism, 130 de locuri la zi, dintre care 52 de locuri la buget și, suplimentar, 50 de locuri la ID. Celelalte două specializări dispun însă și ele de locuri limitate, întrucât pot primi 130, respectiv 75 de studenți.

De asemenea, având în vedere tendința numărului mare de candidați, instituția a transmis că această creștere este „cu atât mai importantă pusă în context și cu scăderea cu peste 20% a numărului de elevi care au susținut examenul de Bacalaureat în această vară.”.

CITEȘTE ȘI: Cimitirul Bellu a fost „digitalizat” și transformat în muzeu în aer liber

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

pe același subiect