Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 10 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Aproape jumătate dintre polițiștii locali din București vor fi dați afară

39
polițiștii locali din București
Foto: INQUAM PHOTOS / MARIUS DUMBRAVEANU

Aproape jumătate dintre polițiștii locali din București vor fi dați afară, în contextul reducerilor bugetare anunțate de Guvernul Bolojan, a declarat Stelian Bujduveanu (PNL), primarul general interimar al Capitalei, la B1TV.

În prezent, Poliția Locală a Primăriei București are 400 de angajați, dar cu noile modificări, se estimează că numărul acestora va scădea între 270 și 280.

CITEȘTE ȘI: Sector 2 | Primăria Capitalei a început o campanie de ridicare a mașinilor parcate ilegal. Hopincă: „A nemulțumit, pe bună dreptate, comunitatea”

Polițiștii locali din București, restructrurați pentru reducerea cheltuielilor

Primarul interimar al Capitalei a subliniat că, totuși, această reducere va îngreuna îndeplinirea obiectivelor legate de eliberarea trotuarelor de mașini și prevenirea construcțiilor ilegale, evidențiind că Bucureștiul are nevoie de o poliție locală mai bine consolidată din cauza dimensiunii sale și a provocărilor specifice.

„Guvernul avea obligația să vină cu un pachet de măsuri care să reformeze administrația publică locală pentru a reduce din cheltuielile, mai ales, pe partea de funcționare. Ne-am uitat peste măsurile pe care le-au prezentat cei din Guvernul României.

O parte pot fi implementate foarte rapid, unde avem câteva propuneri pe care chiar în seara aceasta le transmitem către Asociația Municipiilor din România, prin care chiar și susțin cauza municipiilor, acelea referitor la poliția locală.

Considerăm că, la nivelul Municipiului București, este atipic, e diferit față de alte UAT-uri, pentru că la noi se raportează la 6.500, conform noii prevederi, iar populația Municipiului București a scăzut în recensământ la 1,7 milioane. Și atunci, cu aceste 2 componente, vom avea o scădere drastică a Poliției Locale a Municipiului București”, a afirmat Stelian Bujduveanu, la B1 Tv.

CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Două grădinițe și un liceu, demolate pentru un ansamblu educațional cu bazin de înot

„Ne-ar face greu să ne ducem la îndeplinire obiectivele”

Prin urmare, primarul general interimar a menționat că jumătate dintre polițiștii locali din București vor fi dați afară.

„Astăzi, avem 400 de angajați la nivelul poliției locale, dintr-o schemă totală de 500 de posturi. Cu noua modificare, ne ducem undeva la 270-280 pe calculele noastre, ceea ce ne-ar face greu să ne ducem la îndeplinire obiectivele, acelea de a elibera trotuarele de mașini, aceea de a nu a lăsa construcții ilegale să se întâmple la nivelul Municipiului București.

Și aici avem o propunere, pentru că Municipiul București este atipic, am spus-o. Nu este ca un alt UAT, chiar dacă primarii de sector au propriile poliției locale și sunt binevenite în contextul actual.

Noi, Municipiul București, avem foarte, foarte mult teren de acoperit și atunci avem nevoie de o poliție locală mult mai întărită și mult mai numeroasă”, a mai precizat Stelian Bujduveanu.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.