Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMainPrimărie

Cinematograful Gloria va fi refăcut cu 7 milioane de euro, la un an după ce a ars

373
Cinematograful Gloria, în ziua incendiului. FOTO: ISU B-IF
Cinematograful Gloria, în ziua incendiului. FOTO: ISU B-IF

Cinematograful Gloria ar urma să fie refăcut şi consolidat cu fonduri printr-un program care prevede cofinanţare europeană şi guvernamentală. Este vorba de 7 milioane de euro, pentru diverse lucrări. Proiectul vine la aproximativ un an după ce locaţia a ars. Ca lucrările să se întâmple, un prim pas este ca proiectul de hotărâre în acest sens să treacă de votul Consiliului Local Sector 3, în şedinţa de astăzi, 23 iulie, programată pentru ora 11. (Update ora 12:45 – Proiectul a fost aprobat în unanimitate cu 27 de voturi).

Potrivit proiectului de Hotărâre de Consiliu Local, obiectivul lucrărilor îl constituie reabilitarea, modernizarea, consolidarea, refuncţionalizarea terasei, creşterea eficienţei energetice. În plus, cu banii vor fi făcute amenajări exterioare şi se va organiza execuţia lucrărilor.

Autorităţile urmăresc sporirea eficienţei energetice, vor să consolideze seismic clădirea, să reducă riscul de incendiu şi să facă tranziţia către o clădire „verde, inteligentă”.

sursa: PHCL

Banii ar urma să vină prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027. Este neclar, însă, dacă Guvernul va aloca cu uşurinţă aceste fonduri, date fiind măsurile de austeritate de la nivel central. Programul în cauză reprezintă o cofinanţare – 40% fonduri europene de coeziune, 60% fonduri guvernamentale. Vorbim de peste 7 milioane de euro.

sursa: PHCL

Proiectul de acum vizează o actualizare a sumei, după o hotărâre similară din mai, când devizul arăta o sumă mai consistentă – peste 8 milioane de euro.

Deocamdată nu se poate vorbi despre o dată de începere a lucrărilor, însă ce ştim este că acestea ar trebui să dureze 12 luni.

CITEŞTE ŞI: FOTO | Stadiul lucrărilor de la Favorit. Autorităţile spun că vor termina cinematograful la finalul lui 2025

Cinematograful urmează să îşi recapete gloria, după incendiul de anul trecut

Pe data de 27 septembrie a anului trecut, un incendiu a izbucnit la cinematograful Gloria, aflat pe strada Bucovina, din sectorul 3. Potrivit pompierilor, au fost afectate acoperişul şi tubulatura de evacuare. Flăcări şi un fum negru au fost fotografiate de locuitorii din zonă. O vecină spunea că „au fost două bubuituri şi apoi s-a văzut focul”.

Flăcările au izbucnit în jurul orei 16:00. Până la sosirea pompierilor, aproximativ 100 de persoane au fost evacuate din clădirea aflată în pericol. La câteva minute distanţă, au fost alertate opt autospeciale de stingere. A fost verificat interiorul, însă nu mai rămăsese nimeni în clădire.

Acolo erau mai multe persoane care veniseră pentru un eveniment cultural pentru şcolari, reiese dintr-un comunicat al Primăriei Sectorului 3.

CITEŞTE ŞI: Sector 2 | Magda Catone, demersuri pentru un teatru în zona Obor, cu numele „Lucian Pintilie”

Autor

pe același subiect

Statuia lui Pache Protopopescu, demolată de comuniști, va fi reconstruită
ArticoleCulturăMain

Statuia lui Pache Protopopescu, demolată de comuniști, va fi reconstruită. PMB a organizat concurs de soluții, cu premii de 30.000 de euro

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, instituție aflată în...

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători

Brazi de Crăciun, colectați de autoritatea locală.După sărbătorile de iarnă, primăriile de...

DGASMB | Cursurile de digitalizare pentru seniori continuă și anul acesta. FOTO: DGASMB
ArticoleȘtiri

DGASMB | Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și anul acesta, în trei centre de zi

Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și în anul 2026. DGASMB anunță...