Proiectul pentru pentru reabilitarea lifturilor din Sectorul 2 a fost pus în dezbatere publică. Evenimentul are loc în data de 17.07.2025, ora 11:00 la sediul autorității locale și în mediul online, pe platforma de videoconferință – Webex.
Autoritatea locală vrea să ia această măsură pentru că peste 85% dintre lifturi sunt vechi, greu de întreținut și nu mai corespund standardelor actuale.
Documentația aferentă proiectului de act normativ poate fi consultată :
- pe site-ul Primăriei Sectorului 2 –ps2.ro, la secţiunea «Consiliul Local» subsecţiunea «Informare și consultare publică»;
- la sediul Primăriei Sectorului 2 al municipiului București din str. Chiristigiilor nr.11-13, Sector 2;
- proiectul de hotărâre poate fi descărcat de pe site-ul Primăriei Sectorului 2 –ps2.ro, la secţiunea «Consiliul Local» subsecţiunea «Informare și consultare publică»;
În vederea participării (înscrierii) la şedinţa publică, organizată la sediul Primăriei, se transmit solicitările:
- la adresa de e-mail: dezbateri.publice@ps2.ro;
- direct la sediul Primăriei Sectorului 2 al Municipiului București din Chiristigiilor nr. 11-13, Sector 2, între orele :
- Luni, Marți și Miercuri: 08:30-16:30;
- Joi: 08:30-18:30;
- Vineri: 08:30-14:00.
Reabilitarea lifturilor a pusă în dezbatere publică
Sunt necesare următoarele informaţii: nume şi prenume, număr de telefon, doresc/nu doresc luarea cuvântului.
După adoptarea Hotărârii în Consiliul Local, în toamnă începe reabilitarea primelor lifturi, precizează autoritatea locală.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională pot fi transmise la adresa de e-mail dezbateri.publice@ps2.ro, până la finalizarea şedinţei, organizate în data de 17.07.2025.
Accesul în sală se va face pe baza documentului de identitate, în data de 17.07.2025, începând cu ora 10:45, în limita locurilor disponibile.