Trenul electric polonez PESA a trecut cu succes mai multe teste pe inelul Autorității Feroviare Române (AFER) de la Făurei, județul Brăila, scrie Club feroviar.
Rama electrică a finalizat testele privind sistemul de detectare a incendiilor și în privința iluminatului și dimensiunilor. De asemenea, au fost trecute unele dintre testele statice și dinamice ale sistemului de frânare, dar și testele privind semnalele în cabina de conducere.
În prezent, se efectuează testele referitoare la semnalele în spațiul destinat pasagerilor. După finalizarea tuturor testelor de la Făurei, trenul PESA va fi testat pe rețeaua feroviară din România.
Pe 30 ianuarie 2024 Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat contractul pentru achiziția a 62 de rame electrice regionale (RE-R1), cu perioada de mentenanță de 15 ani, în valoare de 2.777.369.677 lei, cu TVA, cu Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna din Polonia. Contractul este finanțat din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene, a scris Club feroviar.
Trenul electric polonez, parte dintr-un lot de 62 de garnituri
Contractul este împărțit în trei loturi, după cum urmează:
Lot 1 – 20 de rame pe rutele București Nord – Ploiești Sud – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani.
Lot 2 – 23 de rame pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj Napoca – Bistrița.
Lot 3 – 19 rame pe rutele București Nord – Ploiești Vest – Brașov, București Nord – Roșiori, București Nord – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești.
Pe 22 mai 2025, la Episcopia Bihor a avut loc oficial livrarea primei rame pentru procesul de certificare și omologare de către organismele abilitate (ASFR, AFER-ONFR). Termenul de livrare pentru toate cele 62 de trenuri este anul 2027.
Mai multe detalii în Club feroviar.