Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Consilier în Parlament, acuzat de DNA de trafic de influență

90

Gal Avram Marius, consilier în Parlamentul României, a fost acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de trafic de influență. În 16-23 martie, el i-a promis unei firme private că, în schimbul la aproximativ 600 mii de lei, se va folosi de pilele lui pentru a îi asigura un contract cu o campanie de stat pentru echipamente de protecție împotriva COVID-19.

„Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei.”

DNA

Consilierul, prin relațiile și cunoștințele pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor, a creat impresia că poate influența deciziile adoptate la nivelul anumitor instituții publice. Cea mai mare parte a banilor primiți a fost folosită în scopuri personale precum cazare la hotel sau achiziționarea unui autoturism de lux.

Gal Avram a candidat pentru postul de primar la Municipiul Câmpia Turzii.

Conform Gazeta de Cluj, el nu se consideră vinovat.

„Este o anchetă în curs de desfăşurare. Este doar o procedură judiciară. Nu sunt vinovat. Am încredere în justiția română iar adevărul va ieşi la iveală. Nu voi renunța la candidatură chiar dacă am primit vestea după depunerea dosarului la Judecătorie. Voi lupta pentru Primăria Câmpia Turzii în continuare”

a declarat Avram Gal pentru Ziarul 21.

Mai jos comunicatul integral DNA.

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a inculpatului GAL AVRAM MARIUS, la data faptei având funcția de consilier în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.
Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei.
Cea mai mare parte a banilor primiți de inculpat ar fi fost folosiți exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziționare autoturism de lux.

Inculpatul s-ar fi folosit de relațiile profesionale și interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcțiile publice deținute, în scopul creării impresiei că poate influența decizii adoptate la nivelul anumitor instituții publice.
Totodată, inculpatul a încercat să creeze o aparență de legalitate a folosului primit, atât a banilor (prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate și donație), cât și a bunurilor primite (despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate).

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursă cover foto: Facebook New Life International Evangelical Association

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Luminițele de Crăciun se aprind vineri, de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena. Foto Primăria Sector 4
ArticoleDiverseMain

Sector 4 | Luminițele de Crăciun se aprind vineri, de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena

Luminițele de Crăciun se aprind în Sectorul 4, vineri seară, începând cu...

Cod galben de vânt, prelungit în Capitală. Foto: Arhiva
ArticoleDiverseMain

METEO | Cod galben de vânt prelungit în Capitală

Cod galben de vânt prelungit în Capitală, a anunțat Administrația Națională de...

Cod galben de vânt, în Capitală.
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt, pentru...

Vrei să mergi la vot? Asigură-te că ai act de identitate valabil. FOTO:dgepmb.ro
ArticoleDiverseȘtiri

Vrei să mergi la vot? Asigură-te că ai act de identitate valabil

Direcția de Evidență a a Persoanelor vine în întâmpinarea bucureștenilor care vor merge...