Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Ministerul Finanțelor, control la Primăria București: 40 de milioane de euro prejudiciu. Gabriela Firea: „Este de râs”

97

Inspectorii din cadrul Ministerului Finanțelor , în urma unui control la Primăria Municipiului București (PMB), au descoperit o serie de nereguli privind modul în care au fost gestionați banii publici. Unele dintre acestea se încadrează în sfera penalului. Ministrul Florin Cîțu a anunțat că prejudiciul găsit este de aproximativ 40 de milioane de euro. Gabriela Firea a respins acuzațiile și l-a acuzat de un control politic care „este de râs”.

Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat astăzi mai multe nereguli în activitatea financiară a Primăriei București. În total, inspectorii au controlat un prejudiciu de aproximativ 200 de milioane de lei, adică 40 de milioane de EURO.

El a arătat că Primăria a plătit parțial subvențiile pentru căldură și transportul public, deși au existat bani suficienți în buget. Astfel, doar o treime din subvenția pentru energia termică a fost plătită până în septembrie: 331 milioane de lei din 935 de milioane. Și în cazul transportului în comun au fost identificate diferențe mari între subvențiile achitate și suma totală: 624 milioane din 1.5 miliarde.

„Ideea este că banii au fost alocați la începutul anului, banii au fost alocați la mijlocul anului, plata pentru subvenție nu s-a făcut. Unde sunt acești bani? Aceasta este întrebarea. … Vă promit că vom găsi până la urmă unde au ajuns acești bani.”

Ministrul finanțelor Florin Cîțu

Mai mult, inspectorii au găsit probleme și în privința datoriilor, ele fiind de aproximativ 873 de milioane de lei către ELCEN și RADET/Termoenergetica.

„Aici [n.r. în cazul datoriilor] situația arată rău, să știți. Pentru că arată clar o administrare proastă a banului public. Repet, încasările în septembrie erau la 99%, deci nu se poate plânge nimeni, bugetul a fost construit pe aceste încasări, banii erau distribuiți pentru plata subvențiilor pe trimestre, doar că această plată nu s-a făcut.”

Ministrul finanțelor Florin Cîțu

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat pentru Digi24 că situația este „realmente de râs” și a respins acuzațiile aduse de Florin Cîțu.

„Nu a găsit absolut nimic. A început un control politic în decembrie anul trecut, au plecat inspectorii la Ministerul de Finanțe așa cum au venit și s-au reîntors spunând că, dacă nu scriu ceva, orice, ei vor fi dați afară. Și sunt persoane în vârstă, mai au câțiva ani până la pensie și le este foarte mare teamă. […] Repet, nimic flagrant, nimic ilegal , nimic care să însemne o greșeală a noastră, ci pur și simplu au descris niște fapte.”

Gabriela Firea

Ministrul finanțelor a scos în evidență și o serie de nereguli care se pot încadra la infracțiuni penale.

  • Angajarea de cheltuieli din bugetul local cu serviciul public de alimentare cu energie termică peste limita creditelor bugetare aprobate, fapt care constituie infracțiune.
  • Plata fără bază legală din fonduri publice în exercițiile financiare 2018 și 2019 în ceea ce privește serviciul public de furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat a unor pierderi induse în valoare de 80,3 milioane lei în condițiile neîndeplinirii de către Municipiul București a obligației de a implementa programe de organizare a Radet.
  • Plata fără bază legală din fonduri publice a sumei de 1,4 milioane lei fără TVA reprezentând contravaloarea unor așa-zise servicii prestate pe baza contractului de prestări servicii nr. 576 din 12.06.2019. Festivalul One Year to go Europe 2020.
  • Neasigurarea bunei gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice ceea ce a condus la prejudicii aduse bugetului local în valoare cumulată de 50,9 milioane lei, reprezentând pierderi înregistrate doar în exercițiile financiare 2017 și 2018 de către 18 operatori economici.
  • Plata din fonduri publice fără bază legală a sumei de 6 milioane lei în perioada 2012-2017 către RATB. A utilizat această sumă pentru susținerea unor activități, altele decât cele pentru acoperirea diferențelor de preț din tarif pentru transport public de persoane. Singurii bani care trebuiau să meargă de la PMB către RATB erau banii pentru subvenție.
  • Neasigurarea bunei gestiuni financiare în administrarea patrimoniului public ceea ce a condus la prejudicii aduse bugetului local în valoare 8,5 milioane lei, reprezentând contravaloarea chiriilor încasate de RATB pentru spații închiriate proprietate publică a Municipiului București.
  • Prejudicii produse bugetului local în valoare de 47 milioane lei. PMB a schimbat condițiile în care a inițiat, atribuit și derulat contracte. Destinația lor a fost schimbată ulterior.

Pe lângă acestea, au fost identificate alte șapte fapte contravenționale și aplicate șase amenzi și un avertisment.

Sa-l scoata cineva pe Câtzu din prizā sau… prize! Sa-l trezeasca din ametealā pe cel care ne-a ingropat in datorii si…

Publicată de Gabriela Firea pe Luni, 12 octombrie 2020

Sursă cover foto: Facebook Gabriela Firea și Facebook Florin Cîțu

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava. FOTO: CJI
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava

Deținuții din Penitenciarul Jilava construiesc cuști pentru câinii din adăpostul public Buftea....

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Foto: Andreea Tudor
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Studentă: „Vrem schimbare”

Zeci de studenţi din Regie stăteau la coadă, după închiderea urnelor, la...

Nicușor Dan despre rezultatul referendumului. Captură video
ArticoleFeaturedPrimărie

Nicușor Dan despre rezultatul referendumului: „După votul de azi, dacă nu vom reuși, nu avem nici o scuză”

„Vă asigur că înțelegem responsabilitatea pe care votul dumneavoastră ne-a transferat-o. Vă...