Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 20 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Procedeul prin care militarii ieşeau la pensie pe caz de boală, cu ajutorul şefului de la Neurochirurgie. Ce arată stenogramele

15
DNA la Spitalul Militar
Spitalul Militar „Carol Davila” din București

UPDATE:

Cei trei medici sunt cercetaţi sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.

COMUNICATUL DNA:

În continuarea comunicatului nr. 384/VIII/3 din 19 iunie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19 iunie 2025, față de inculpații:
– colonel MITRICĂ MARIAN, șef secție neurochirurgie, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale) și
– colonel CHIRTEȘ VASILE-ALIN, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale).
– colonel POPA EMIL, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 25 august 2024 și în perioada aprilie – mai 2025, inculpatul Mitrică Marian ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.000 de lei de la nouă (9) pacienți, în legătură cu acordarea de concedii medicale, dar și în legătură cu recomandarea privind efectuarea unor investigații paraclinice (RMN), consultații medicale de specialitate neurochirurgie și intervenții chirurgicale, pe care le-ar fi efectuat în calitate de șef secție neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.
Unele dintre concediile medicale întocmite de inculpatul Mitrică Marian ar fi fost recomandate în mod nejustificat unor cadre militare active, în vederea prezentării la comisia de evaluare a capacității de muncă, având drept scop pensionarea pe criterii medicale a acestora.
În perioada martie – iunie 2025, inculpatul Chirteș Vasile-Alin ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.300 de lei de la trei (3) pacienți, în legătură cu consultații medicale de specialitate neurochirurgie și intervenții chirurgicale pe care le-ar fi efectuat în calitate de medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.
În data de 29 aprilie 2025, inculpatul Popa Emil, în calitate de medic primar neurochirurgie, ar fi primit suma de 100 de lei de la o pacientă, în legătură cu un consult de specialitate neurochirurgical, pe care acesta l-ar fi efectuat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații col. Mitrică Marian, col. Chirteș Vasile-Alin și col. Popa Emil trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv medic în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijinul structurii cu atribuții specifice din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Mai mulţi militari au fost ajutaţi ilegal de şeful secţiei Neurochirurgie din cadrul Spitalului Militar Carol Davila din Bucureşti să iasă la pensie pe caz de boală sau să obţină concedii medicale. Potrivit procurorilor, acesta primea şpăgi în plic alături de actele necesare la dosar. Din stenogramele citate de G4Media reiese cum decurgea o astfel de întâlnire oneroasă.

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia militară, spun că medicul primea sume între 200 de lei şi 100 de euro pentru a îi ajuta pe unii militari să îşi atingă scopul ilegal. Plicurile cu bani îi erau puse pe birou, iar el le ascundea sub tastatură, spun jurnaliştii de la G4Media.

Un caz înregistrat ambiental arată cum decurgea o astfel de discuţie.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ia zi, dragule, tu vrei să intri în comisie?

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Tre să mai, mai căutăm, că nu-ți ajung astea ce ai aicea. Înțelegi tu?

BUTA IOSIF-GABRIEL: Am înțeles!

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Nu te încadrezi pentru asta. Bun! Îți mai dau paișpe zile de concediu și după aceea să mai facem o internare să vedem ce mai găsim. Da? Ca să știm o treabă cu tine.

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da, domn doctor!

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ai înțeles? De internare, când  e cazul. Da? N.L. medicul așază plicul din hârtie albă în stânga mesei de birou

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Așa, buletin, card îți mai trebuie aicea N.L. medicul face mențiuni olografe pe un post-it de culoare galbenă. Bun, ok!

CITEŞTE AICI toate stenogramele obţinute de G4Media.

Pensii pe caz de boală şi concedii medicale ilegale. Ce se arată în dosarul şpăgilor de la Spitalul Militar

Şeful secţiei de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Militar şi alţi doi subordonaţi sunt acuzaţi de procurorii DNA că, în perioada 2024-2025, au luat mită pentru a îi ajuta pe unii pacienţi să intre în comisia de pensionare anticipată. Luau şpăgi şi pentru consultaţii şi operaţii.

De altfel, ieri, 19 iunie, au fost percheziţii în birourile medicilor şi în alte locaţii din Bucureşti şi Dâmboviţa. Procurorii strâng dovezi pentru acuzaţiile vizate. După audieri, cei trei suspecţi au fost puşi sub control judiciar.

Pe lângă şeful de secţie Marian Mitrica, mai sunt vizaţi medicii neurochiurgi Emil Popa și Vasile Alin Chirteş.

CITEŞTE ŞI: 4.500 de euro pe lună câștigă șeful Secției de Neurochirugie de la Spitalul Militar acuzat de DNA că cerea șpagă de la pacienți

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.