Şaizeci de amenzi în valoare de 20.000 de lei au fost date în ultimele două săptămâni, în Sectorul 6, celor care au băut alcool în spaţii publice sau care au făcut mizerie în parcuri. În plus, contravenienţii sunt puşi să cureţe mizeria făcută.
Reprezentanţii autorităţilor locale spun că au toleranţă zero faţă de consumul de alcool pe stradă, gălăgia în miez de noapte şi mizerie. În special la locurile de joacă amenajate pentru copii. Astfel de cazuri s-au înmulţit în lunile de vară, când oamenii fug de toropeala zilelor şi se adăpostesc la răcoarea serilor, cu berea şi seminţele lângă ei.
Problema este că aleg ca loc pentru refugiul lor părculeţele şi locuri de joacă unde sunt băncuţe. Mai mult, aşa cum se vede în fotografia de mai sus, sunt adulţi care se strâng în căsuţele amenajate pentru copii, la respectivele locuri de joacă.
Sunt şi acte de vandalism, se face şi mizerie, iar camerele de supraveghere surprind, adesea, tineri care beau alcool în parc.



Polițiștii locali ai Sectorului 6 monitorizează acest fenomen. Atât din dispecerat, pe camerele video, cât și pe teren. Au intensificat acțiunile de patrulare în zonele des frecventate după ora 22.00, iar unele părculețe, acolo unde se primesc cele mai multe reclamații, vor fi închise după această oră.
Consumul de alcool în locuri publice este interzis şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei.


Autorităţile locale îi încurajează pe cetăţeni să sesiseze Poliţia Locală dacă văd astfel de situaţii, la telefonul 0219546, care este disponibil non-stop.
Poliţia Locală a dat, în ultimii ani, amenzi de sute de mii de lei pentru vandalism, fie că e vorba de graffiti-uri, de distrus mobilierul stradal sau de alte fapte antisociale. Amenzi au fost date şi pentru refuz de legitimare şi injurii aduse agenţilor.
CITEŞTE ŞI: Sector 6 | Amenzi pentru comercianţii care vând alcool şi tutun minorilor