Două decenii au trecut de când comunitatea LGBTQ+ iese în stradă pentru a cere drepturi egale, prin cunoscuta paradă Pride. Pentru mulți, marșul reprezintă acel moment unic din an, în care își pot sărbători identitatea și iubirea, în siguranță, în văzul lumii. „Gustăm un pic din normalitate”, după cum a descris Andreea, una dintre miile de participante și participanți.
Organizat sub sloganul „20 ani de curaj”, evenimentul a transmis, într-o atmosferă de sărbătoare, un mesaj puternic de solidaritate față de toate persoanele queer din România.
Marșul a început la ora 17:00, însă participanții au început să se adune în Piața Victoriei încă de la 16:00. Cu fiecare clipă ce trecea, strada se umplea treptat de culoare și emoție – oameni veniți în grupuri mici, alături de parteneri, prieteni, familie sau căței cu bandane în culorile curcubeului. Sub arșița soarelui, se îmbrățișau, râdeau și dansau pe ritmurile mixate de DJ.
Într-un final, peste 30.000 de persoane, spun organizatorii, s-au adunat pe Calea Victoriei pentru a mărșălui spre Palatul Parlamentului, pe ritmuri de dans, cu steagurile comunității fluturând în bătaia vântului.
Ochii curioși se ațintiseră pe mulțime de la balcoanele din jur. Cei mai mulți locatari filmau parada. Câțiva priveau cu chipuri stoice, de parcă rămăseseră încremeniți, în timp ce alții făceau veseli cu mâna, fluturând la rândul lor stegulețe, umbrele multicolore sau orice altceva prindeau prin casă în culoarea curcubeului. Manifestanții le răspundeau, prin aclamații energice în cor.
Doliu Pentru Palestina: „Ne pasă de oamenii queer care trăiesc în teroare, sub bombe”
De la Pride nu a lipsit Blocul Pentru Palestina, format din membrii comunității care solicită încheierea genocidului din Gaza. Cei prezenţi şi-ar fi dorit o poziționare fermă împotriva masacrului și din partea organizatorilor marșului, căci solidaritatea nu ar trebui să se oprească la granițele țării, ba din contră, sprijinul ar trebui oferit celor mai vulnerabili dintre noi, susține Mario, un tânăr de 23 ani.
„Viețile noastre sunt folosite pentru a justifica un genocid absolut macabru care se petrece în Fâșia Gaza de aproape doi ani și este absolut inacceptabil. Aveam pretenția de la organizatorii acestui marș să se poziționeze ferm împotriva acestui masacru și să dea măcar un mesaj de solidaritate cu comunitatea queer de acolo, pentru că tot auzim asta: «de ce îi susțineți pe palestinieni, că ăia omoară gay acolo», dar realitatea e că oamenii queer de acolo trăiesc o dublă opresiune.
Nu ne pasă doar de oamenii queer care trăiesc în siguranță în capitale occidentale, ne pasă mai ales de cei care trăiesc în teroare sub bombe, sub asediu, de cei cărora li se spune să meargă în zone sigure și ajung să fie omorâți de statul fascist israelian chiar în acele zone sigure și de cei care trăiesc în exil forțat, cum sunt cei de aici, care au și reușit să vină la Pride pentru a striga tare «No pride in genocide!»”.
Manifestanții și-au arătat solidaritatea față de victimele genocidului din Gaza, prin pancarte și scandări precum „Palestina Liberă/ Free, free, Palestine”, „Niciun curcubeu valid pe mormânt de genocid!”, „Netanyahu criminal așteptat la tribunal!” și „No pride, no peace, until the fire cease!”.
O singură zi de siguranță. Ce se întâmplă când nu sunt jandarmi
Parada a fost flancată, în permanență, de jandarmi. Aceștia blocaseră străduțele adiacente Căii Victoriei, scanând mulțimea din priviri, în încercarea de a se asigura că nu vor exista incidente violente.
Chiar și așa, marșul nu a fost lipsit de intervențiile contramanifestanților: o mână de oameni se adunase în apropierea paradei, rostind rugăciuni cu degetele încleştate pe icoane. Aceştia aduseseră inclusiv un cofraj cu ouă, după cum a transmis Jandarmeria mai târziu.
Totuși, evenimentul nu a fost marcat de incidente majore, astfel încât cei prezenți s-au putut simți în siguranță, măcar o dată pe an. Bucharest Pride 2024 s-a încheiat în Parcul Izvor, în jurul orei 18:30, unde au avut loc discursuri și concerte.
CITEŞTE ŞI: LIVE TEXT | Agitatori descoperiţi de Jandarmerie, la marșul Bucharest Pride, din centrul Capitalei.
Comunitatea LGBTQ+, prinsă în lupta pentru capital electoral
Întinse pe iarbă în Parcul Izvor, alături de prietenii lor, le-am găsit pe Andreea și Carmen, îmbrățișându-se drăgăstos.
Andreea are 36 de ani și este psihoterapeut, inclusiv voluntar la ACCEPT pe partea de terapie. A venit la Pride pentru a-și cere drepturile, dar și pentru miile de persoane queer care încă nu ies în public, nu pot participa la astfel de evenimente, din cauza opresiunii la care sunt supuse.
„Noi suntem și vocea lor, am venit aici și pentru ei. Știu că unii nu își permit să vorbească la muncă despre ei, despre orientarea lor, în familie sau la muncă, și automat, nu vin aici.
Și, bineînțeles, să punem un pic de presiune pe clasa politică, să știe că existăm și noi, că vrem drepturi egale: parteneriat civil, căsătorie, să nu mai fim tratați ca cetățeni de mâna a doua”, declară manifestanta.
Andreea spune că valul de extremism din perioada alegerilor prezidențiale a afectat foarte mult comunitatea LGBTQ+, care a fost folosită ca „masă de manevră” în lupta pentru capital politic. Prin profesia ei, lucrează cu foarte mulți oameni din comunitate. Ne povestește cum discursul instigator la ură al extremei drepte a stârnit panică printre membrii comunității, inclusiv printre clienții ei: foarte mulţi fiind deja pregătiţi cu bagajele.
Ceea ce ar fi fost o pierdere pentru societatea românească. Sunt oameni care își aduc contribuția, plătesc taxe, oameni foarte decenți, cu educație și cu foarte mult bun simț. Oricum, foarte mulți au plecat deja din țară, tocmai că și-au dorit să aibă o familie și aici nu se poate.
Deși a fost dificil la început, Andreea a primit într-un final sprijin și acceptare din partea familiei sale. Pe cei mai puțin norocoși, care încă se confruntă cu adversitate din partea familiei, îi sfătuiește să nu se izoleze și să își caute suportul de care au nevoie în comunitate, să-și găsească o familie spirituală.
„Dacă familia de origine este foarte refractară și rece cu ei, să-și caute tribul, oameni cu care rezonează, oameni care au aceeași poveste. Să se focalizeze mai degrabă pe partea asta, pe oameni din comunitate care îi acceptă, care le caută prezența.
Pentru că, într-adevăr, unii sunt foarte reticenți, foarte credincioși, din păcate, și biserica are un rol negativ în ceea ce ne privește, pentru că inclusiv zilele trecute nu au ieșit cu alte ocazii, adică când o femeie gravidă a fost ucisă săptămâna trecută, nu au ieșit să zică „Nu e ok să agresăm femeile”. În schimb, au ieșit să ne spună să nu facem Pride-ul în Ajunul Rusaliilor. Biserica instigă mult la ură împotriva comunității și, într-adevăr, sunt mulți părinți care sunt credincioși și atunci când copiilor își fac coming out-ul, ei reacționează foarte, foarte agresiv, ajung să-și dea copiii afară din casă, ceea ce este foarte, foarte trist.”
Andreea și Mario sunt doar două dintre cele 30.000 de voci care s-au făcut auzite în timpul marșului. Alte voci rămân tăcute, astupate de urletele celor care instigă la ură. Dacă noi, ca societate, am face puțin mai multă liniște pentru a asculta, în loc să pedepsim și să punem la colț, poate și ei ar avea curajul să se deschidă.
Comments are closed.