Mega-podul de peste râul Buzău, unul dintre cele mai lungi stucturi de acest fel din România, este aproape de finalizare. Situat pe Autostrada A7, podul de 1,3 kilomentri va conecta Bucureștiul de Focșani, la Est de intersecția cu E85. Totuși, darea în circulație depinde de loturile anterioare, dinspre Ploiești, care suferă întârzieri din motive precum proasta execuție sau tergiversarea licitațiilor de către firme conectate politic.
Recent, o comisie formată din reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a efectuat o inspecție preliminară a lucrărilor, a transmis economedia.ro
„Aceasta a vizat secțiunile cuprinse între km 49+350 și km 52+850, precum și bretelele și girațiile Nodului Rutier Buzău de la km 62+200, incluzând și secțiunea de la km 63+000 la km 63+250.
Scopul inspecției a fost evaluarea stadiului lucrărilor și conformitatea acestora cu proiectul tehnic și standardele de calitate, înainte de recepția finală a tronsonului de autostradă”, se arată în comunicarea DRDP Buzău.

Cu toate acestea, finalizarea podului a cunoscut multiple amânări. Inițial, termenul de finalizare era stabilit pentru august 2024, însă a fost extins până în ianuarie 2025, termen care a fost de asemenea depășit.
„Podul neputinței” dinspre Ploiești, care a blocat drumul ce va lega Bucureștiul de Focșani
Întârzierile și problemele tehnice de pe tronsoanele dinspre Ploiești au afectat calendarul general al proiectului Autostrăzii A7 pe segmentul București-Focșani.
Deși podul de peste Râul Buzău este aproape finalizat, utilizarea sa completă depinde de finalizarea și conectarea eficientă a tronsoanelor adiacente, dinspre Ploiești, pe segmentele anterioare, către Ploiești.
Este vorba despre lotul 1 Dumbrava – Mizil, de 21 de kilometri, care a fost deschis circulației în decembrie 2024. Cu toate acestea, din cauza întârzierilor de pe Lotul 2, o porțiune de aproximativ 10 km a fost închisă temporar în aprilie 2025 pentru a permite completarea lucrărilor din zona afectată.
Lotul 2, Mizil – Pietroasele, de aproximativ 30 de kilometri și construit de asocierea Coni SRL – Trace Group Hold PLC, a întâmpinat probleme majore, inclusiv construcția defectuoasă a unui pod la Mizil de către antreprenorul bulgar, care presupun lucrări semnificative de reparații, după cum Buletin de București a arătat aici. În plus, reparațiile au dus și la închiderea temporară a unei porțiuni deja inaugurate.
Lotul 3, Pietroasele – Buzău, de aproape 14 km, și care ar trebui să se lege de mega-podul de peste râul omonim, este construit de asocierea turcă Nurol – Makyol.
Deși lucrările au înregistrat progrese, finalizarea completă este estimată pentru noiembrie 2025, cu descărcări provizorii în DN2/E85 planificate pentru a facilita utilizarea podului de la Vadu Pașii înainte de finalizarea întregului lot.
Piedica baronului „de Neamț”
Aici, contractul a fost semnat foarte târziu din pricina contestațiilor depuse de firme care aveau legături cu fostul președintele al CJ Neamț, Ionel Arsene(PSD).
Potrivit defapt.ro, principala firma care a atacat licitația pentru cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei a fost Danlin XXL din județul Neamț, o firmă care a lucrat, împreună cu altele, la construirea podului de la Luțca din Neamț, prăbușit în vara lui 2022.
Între timp, fostul președintele al CJ Neamț a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție. El a părăsit țara înainte de sentință și se află pe lista „most wanted” a Poliției Române.
Semnarea contractului pentru lotul Pietroasele și Buzău a avut loc abia în decembrie 2023, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 1 martie 2024. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este noiembrie 2025.
Totuși, sursele Buletin de București au explicat că lotul de la Pietroasele la Buzău, care se intersectează cu E85, ar urma să fie să fie dat în folosință parțial până la finalul acestui an.