Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 31 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

VIDEO | Al doilea utilaj care forează pe magistrala M6 a intrat „la lucru”. „Sfânta Ana” sapă de la staţia Tokyo, spre 1 Mai

28
Al doilea utilaj a început săpăturile pe M6. FOTO: FB / Metrorex
Al doilea utilaj a început săpăturile pe M6. FOTO: FB / Metrorex

Al doilea utilaj TBM care este pus să sape tunelul pentru magistrala M6 de metrou a intrat în acţiune de astăzi, 28 mai. Cârtiţa va săpa din direcţia staţiei Tokyo, către staţia 1 Mai. Utilajul supranumit „Sfânta Ana” va săpa tunelul pereche celui pe care îl sapă primul utilaj, „Sfânta Maria”.

«Purtând numele „Sfânta Ana”, simbol spiritual emblematic, TBM-ul care va săpa tunelul pereche cu cel pe care îl forează TBM-ul “Sfânta Maria”, are o lungime de 105 metri, cântărește aproximativ 600 de tone, iar scutul de foraj are un diametru de aproximativ 6,60 metri», transmite Metrorex.

Viteza medie de înaintare a utilajului este de 1,5 m pe oră, parcurs în care excavează circa 60 de metri cubi de pământ, explică specialiştii. Pe măsură ce excavează și îndepărtează solul excavat, TBM-ul montează inelele de tunel. Transportul inelelor de tunel se realizează prin MSV (Multi Service Vehicle), vehicul special de transport care poate transporta până la 50 de tone. Media de montaj este de 13 – 14 inele per tunel, în 24 de ore.

Personalul care operează TBM-ul lucrează 24 de ore, în trei schimburi. Cu excepția pauzelor necesare pentru mentenanță, TBM-ul funcționează continuu.

Cel de-al doilea utilaj s-a alăturat „Sfintei Maria”

Sfânta Maria a intrat pe traseul de foraj încă din data de 9 aprilie, atunci când a fost o ceremonie de inaugurare a lucrărilor în prezenţa mai multor oficiali, printre care şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Şi acest prim utilaj forează tot din direcţia staţiei Tokyo către 1 Mai.

Magistrala 6 va avea 12 stații

M6 este prima magistrală care traversează granița Capitalei în județul Ilfov, iar secțiunea 1 are o lungime de 6,6 km și 6 stații, fiind cuprinsă între stația 1 Mai (existentă) și stația Tokyo (zona comercială Băneasa), după cum urmează:

  • 1 Mai (existentă)
  • Pajura
  • Expoziției
  • Piața Montreal
  • Gara Băneasa
  • Aeroport Băneasa
  • Tokyo

Noua linie de metrou este împărțită în două secțiuni, cu un traseu total de 14,2 km și va cuprinde 12 stații, având ca punct comun stația Tokyo, care permite astfel abordarea în paralel a săpării tunelului și, ulterior, contractarea unitară a lucrărilor de semnalizare și de achiziții material rulant.

CITEŞTE ŞI: Restricţii de trafic pe o bucată de 1 kilometru din autostrada Bucureşti – Piteşti. Se înlocuieşte covorul asfaltic

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Trei linii STB ar putea fi deviate, sâmbătă, în zona Arenei Naționale. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Trei linii STB ar putea fi deviate sâmbătă, pentru o întâlnire a Martorilor lui Iehova pe Arena Națională

Trei linii STB și-ar putea schimba traseul, sâmbătă, 31 mai, pentru desfășurarea...

Mesaj Ro-ALERT, în București! Ploi si vânt puternic. FOTO: adevarul.ro
ArticoleEvenimentȘtiri

Mesaj Ro-ALERT în București! Ploi si vânt puternic

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a emis un mesaj Ro-ALERT de...

echipă Apa Nova
ArticoleDiverseȘtiri

Străzi inundate, după ploaia torențială din București. Cum poţi chema o echipă Apa Nova

Ploaia torențială de vineri a inundat mai multe străzi din București. Câte...