Parcarea din apropiere de Hala Laminor, care ar urma să fie ridicată la adresa Dudeşti-Pantelimon nr. 3, va costa aproape 729 de milioane de lei, adică aproximativ 146 de milioane de euro, conform unui deviz publicat într-un proiect de hotărâre în acest sens.
Nu doar că proiectul de hotărâre care urmează să intre la vot pe data de 29 mai îl va abroga pe cel anterior, din mai 2024, care stipula o sumă de 115 milioane de euro, dar acum este vorba de mai puţine locuri de parcare.
Ce s-a schimbat în decurs de un an la proiectul care prevede parcarea de la Hala Laminor
În mai 2024, un proiect de hotărâre care aducea pentru prima dată în discuţie ridicarea unei parcări-mamut în locul pieţei Republica a fost votat în Consiliul Local Sector 3. Era vorba de o parcare de 11 niveluri (2 subsoluri, parter, 8 etaje), care urma să aibă o suprafaţă construită la sol de 7500 de metri pătraţi şi o suprafaţă construită totală desfăşurată de 84.160 de metri pătraţi.
Proiectul prevedea 2616 de locuri de parcare, dintre care128 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi.
Pentru suma de 573.394.678 cu TVA (~115 milioane de euro) urma să se construiască parcajul auto, spaţii tehnice şi comerciale, construcţii anexe, reţele interioare, accesuri/alei auto şi pietonale, racord la drumurile/aleile de acces, parcări, spaţii verzi, împrejmuire teren.
CITEŞTE ŞI: Sector 3 | Parcare de opt etaje, la un preț de 44.000 de euro per loc, lângă Hala Laminor
În aprilie 2025, Primăria Sectorului 3 a obţinut acordul Consiliului General pentru proiectul uriaş, care, la un calcul grosier, ar fi dus la un cost de 44.000 de euro per loc de parcare. Administraţia locală avea nevoie de acordul CGMB pentru a putea schimba destinaţia terenului din piaţă agroalimentară în „park&ride”.
CITEŞTE ŞI: Sector 3 | Piaţa Republica, transformată în parcare cu opt etaje. Primăria a obţinut acordul CGMB
Pe 29 mai, intră din nou la vot un proiect de hotărâre care vizează acelaşi spaţiu, doar că au apărut modificări substanţiale.

Acum, este vorba de o sumă totală de aproape 146 de milioane de euro, cu doar 1.895 locuri de parcare, din care:
- locuri de parcare pentru maşini electrice: 10.
- locuri de parcare pentru persoane pentru dizabilităţi: 100

În proiect se arată că: „Destinaţia clădirii este preponderent de parcare autovehicule. Construcţia este alcătuită dintr-o structură din beton armat, cu pereţi structurali şi planşee de tip dală. în vederea asigurării unei funcţionalităţi optime şi a fluidizării traficului, organizarea accesului şi a circulaţiei din cadrul obiectivului de investiţie este structurată pe fluxuri distincte, în funcţie de tipul de utilizator şi vehicul: fluxuri de acces pentru transportul public (Autobuze), fluxuri de acces pentru autoturisme particulare”.
Accesul transportului public este dedicat pentru autobuzele de transport public şi se realizează exclusiv din Şoseaua Dudeşti-Pantelimon.
Sunt prevăzute fluxuri separate şi unidirecţionale pentru intrare şi ieşire. Aceste fluxuri asigură accesul la zonele special amenajate pentru debarcarea şi îmbarcarea pasagerilor şi staţionarea şi gararea autobuzelor, incluzând 2 locuri de staţionare echipate cu staţii de încărcare electrică ultrarapidă şi 6 locuri de staţionare standard.Accesul (intrare şi ieşire) pentru autoturismele particulare care utilizează parcarea este asigurat din două direcţii principale: direct din Şoseaua Dudeşti-Pantelimon şi din zona de vest, prin intermediul aleilor carosabile secundare adiacente centrelor comerciale din proximitate. Este proiectată o cale de circulaţie perimetrală interioară, cu regim de sens unic. Aceasta are rolul de a fluidiza distribuţia traficului către diferitele zone ale parcării şi de a asigura traseul optim pentru autospecialele de intervenţie în caz de urgenţă (pompieri).
Accesul la nivelurile de parcare subterane şi supraterane se realizează prin intermediul a 2 (două) noduri de circulaţie verticală distincte: cu funcţionare bidirecţională (permite atât urcarea, cât şi coborârea
sursa: PHCL
autoturismelor) şi cu funcţionare unidirecţională, destinat exclusiv urcării autoturismelor către nivelurile superioare.
În proiect se mai arată că destinaţia clădirii propuse, situată în Şoseaua Dudeşti-Pantelimon nr. 3, Sector 3, identificată cu nr. cadastral 225756, este preponderent de parcare autovehicule care să deservească atât persoanelor care locuiesc în zonă cât şi persoanelor din provincie care ar putea lăsa maşina şi utiliza mijloacele de transport în comun mai departe.
Proiectul iniţiat de primarul Robert Negoiţă intră la vot în şedinţa de Consiliu Local Sector 3, pe data de 29 mai.
Comments are closed.