Românii din țară și din străinătate s-au mobilizat pentru turul al doilea al prezidențialelor, așa că duminică la ora 9.00 s-a înregistrat o prezență record la vot.
UPDATE ora 18.00: 56,86 % dintre români au votat deja. Ritmul se menține susținut
10.240.578 de cetățeni au venit deja la secțiile vot în țară și în străinătate. Cei mai mulți sunt din diaspora, respectiv 1.460.613 de persoane.
Pe locul al doilea, ca număr de voturi, vine Bucureștiul, care s-a mobilizat mai mult decât în primul tur: 933.969 de bucureșteni au votat.
Ilfov rămâne pe primul loc, ca procent de votanți: 67,49%, respectiv 292.270 de persoane.
UPDATE ora 17.30: A fost depășită prezența la vot înregistrată în primul tur al alegerilor prezidențiale. Atunci au venit la vot, până la închiderea urnelor, 9.571.740 de persoane.
Acum, la această oră, s-a ajuns deja la 9.603.051 de alegători la urne, prezentând 53,39 % din totalul celor înregistrați în țară și în străinătate.
UPDATE ora 17.00: 9.257.782 de persoane au votat. Mai este un pas până la depășirea prezenței la vot din turul I
Peste 9 milioane de persoane au votat până la ora 17.00, cu peste două milioane de voturi față de prezența din primul tur al alegerilor prezidențiale (7.118.882 de alegători).
Bucureștiul a trecut pe locul 5, ca prezență la vot, cu 865.066 de alegători care au venit la secții, respectiv 48,56 %.
Ilfovul ține trendul, cu 61,84 % prezență la vot, respectiv 267.797 de votanți.
UPDATE ora 16.00: 8.469.982 de oameni au trecut pe la urne. 1,3 milioane sunt din diaspora. Bucureștenii urmează ca număr de voturi
Ritmul de creștere s-a mai domolit puțin. Doar încă 450.000 de români au votat în acestă oră. S-a ajuns la un procent de 47,09% din total.
1.301.443 de voturi vin din diaspora, un record absolut după 1989.
Bucureștenii continuă să vină la vot: 794.176 și-au exprimat opțiunea între cei doi candidați, respectiv 44,58%.
Ilfov este pe primul loc, cu 243.453 de votanți, respectiv 56,22% din alegătorii înregistrați, cu aproape zece procente peste media țării.
CITEȘTE ȘI: Pentru ce au votat primarii din București. Băluță: Fondurile europene sunt în euro și nu în ruble
UPDATE ora 15.00: Se votează în ritm de un milion pe oră. 45,16 % prezență la vot
Ritmul de votare este accelarat, cu o creștere de un milion la fiecare oră care trece. S-a depășit deja și pragul de 8 milioane de voturi, în condițiile în care mai sunt șase ore de votat, ceea ce înseamnă 45,16 % din totalul cetățenilor României.
În turul I, cifra totală de voturi a fost de 9.571.740, care va fi cu siguranță depășită, dacă ritmul se menține.
Bucureștenii s-au mobilizat și au mai urcat un loc în clasamentul prezenței la vot. Au votat până acum 759.346 de persoane, reprezentând 42,62 % din cei înscriși pe liste.
Ilfoveni nu pot fi detronați de locul I. Votează în ritm accelerat: 233.025 de persoane au mers deja la urne, respectiv 53,91%.
UPDATE ora 14.00: Se menține diferența de peste 1,8 milioane de votanți în turul I
A fost depășit pragul de 7 milioane de voturi, la ora 14.00, cu peste 1,8 milioane mai multe decât la aceeași oră în turul I al alegerilor prezidențiale. Au votat, astfel, 39,59 % dintre alegători.
Și în București s-a înregistrat o creștere foarte mare față de scrutinul din 4 mai. Peste 650.000 de persoane au venit deja la urne, față de 468.593 de persoane în turul I. Astfel, Capitala a urcat pe locul șapte la nivel național, cu 36,79 % din totalul celor înscriși pe liste.
Ilfov rămâne pe primul loc, cu o prezență la vot mult peste media națională: 46,33 %, respectiv 200.631 de cetățeni.
UPDATE ora 13.00: A fost trecut, în premieră, pragul de un milion de voturi în diaspora
Ritmul de vot se menține crescut, cu un peste un milion de noi români care votează. La ora 13.00, s-a ajuns la 5.743.734 de persoane care au votat.
Dintre acestea, peste un milion de voturi din din diaspora. Acest nivel a fost atins în premieră după 1989.
Ilfov rămâne pe primul loc pe țară ca prezență la vot: 36,47% din liste, respectiv 157.957 de persoane.
Municipiul București recuperează: a ajuns pe locul 8 pe țară, ca prezență la vot. Au votat doar 511.650 de persoane, respectiv 28,72 %.
UPDATE ora 12.00: Peste 910.000 de români din diaspora au votat
Numărul de români care au votat a crescut cu un milion într-o singură oră. La 12.00, au venit la urne 4.692.605 de cetățeni, reprezentând 26,09% din cei înscriși pe liste.
De asemenea, prezența înregistrată acum este cu peste un milion mai mare decât la aceeași oră în turul I al prezidențialelor.
Județul Ilfov rămâne pe primul loc în țară, cu 128.306 de persoane care au votat (cu 30.000 mai mult decât în primul tur) , respectiv 26,63% din alegători.
Bucureștiul continuă să voteze: încă 100.000 de oameni au votat într-o singură oră, așa că la 12.00 au fost înregistrați 410.874 de persoane. Procentul a ajuns astfel la 23,18 % din voturi.
UPDATE ora 11.00: Ilfovenii sunt cei mai harnici. 20% au venit deja la vot
Românii continuă să vină la vot în număr mare. La ora 11.00, votaseră deja 3,5 milioane de români, respectiv 19,28%.
Ilfovul păstrează tendința și este din nou pe primul loc pe țară, ca număr de persoane care au votat, respectiv 88.332 de persoane, respectiv 20.40%.
Bucureștenii se mișcă mai greu. Doar 15,45% au ieșit la vot, respectiv 275.329 de persoane. Totuși, capitala aduce cel mai mare număr de voturi, ca circumscripție, după diaspora.
UPDATE ora 10.00: Peste 200.000 de cetățeni din București și Ilfov au votat
Prezența la vot continuă să fie ridicată. În doar o oră, alți peste 600.000 de români au venit la urne, ajungându-se la un procent general, în țară și în străinătate, de 13,05% din persoanele înregistrate pe liste.
O creștere de peste 500.000 de persoane față de prezența de la aceeași oră în primul tur al alegerilor prezidențiale.
În București, 163.136 de persoane au votat, respectiv 9,16%. Ilfovenii continuă să fie mai harnici: prezență de 12,38%, respectiv 53.619 persoane.
Peste 1,7 milioane de români, inclusiv din diaspora, au votat deja, potrivit raportărilor Autorității Electorale Permanente. În turul I, la aceeași oră, veniseră cu 600.000 de români mai puțin.
Ceie mai multe voturi vin, deocamdată, din străinătate, unde se votează de vineri: peste 757.000 de români aflați peste graniță au venit deja la urne, de asemenea un record de prezență la vot în diaspora.
În turul I, la aceeași oră, din diaspora votaseră doar 410.266 de români.
CITEȘTE ȘI: ALEGERI 2025 | Cum votezi dacă ai buletinul expirat
Prezență la vot mai slabă cu aproape 100.000 de oameni în România
Și votanții din România s-au mobilizat încă de dimineață. Astfel, la două ore de la deschiderea urnelor în țară, au votat deja peste 950.000 de români.
Totuși, numărul este cu circa 100.000 de votanți mai mic decât în turul al doilea, când la aceeași oră, 9.00, veniseră 1,164 milioane de alegători.
Bucureștiul se află, de data aceasta, peste media națională: astfel, doar 97.000 de cetățeni ai Capitalei au venit la urne, ceea ce reprezintă 5,49% dintre votanții înscriți pe liste.
Media pe țară este, deja, de 5,09%.
Ilfovul s-a mobilizat din nou exemplar, astfel că la ora 9.00 votaseră deja 32.777 de votanți, respectiv 7,57% dintre cei cu drept de vot din județ.
CITEȘTE ȘI: Alegeri prezidențiale 2025 | Unde găsești prezența la vot actualizată în timp real