Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Buletin de Ilfov, Știri

Cartea Electronică de Identitate este disponibilă și în Ilfov

Cartea Electronică de Identitate este disponibilă și în Ilfov
Cartea electronică de identitate poate fi solicitata, în orice oraș. FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Cetățenii din județul Ilfov pot solicita, începând de astăzi 15 mai, Cartea Electronică de Identitate. Toți ilfoveni cu vârsta de peste 14 ani pot aplica, indiferent de valabilitatea actualului act de identitate.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ilfov a deschis 25 de ghișee dedicate pentru acest serviciu. Programările se fac online, simplu și rapid, accesând: hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta.

Prima carte electronică este eliberată gratuit, în limita fondurilor disponibile prin PNRR.

Ministerul de Interne estimează că primele cărți de identitate electronice au intrat, în posesia bucureștenilor, începând cu 12 mai 2025.

CITEȘTE ȘI: Record de observatori acreditați de Funky Citizens: peste 900 de persoane vor supraveghea votul în București și Ilfov

De ce ai avea nevoie Cartea Electronică de Identitate

  • Dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene
  • Elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate
  • Posibilitatea utilizării ca document de călătorie
  • Acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronica.

Din luna iunie 2025, vor putea obține Cartea Electronică de Identitate și copiii sub 14 ani. În cazul acestora, CEI va fi utilizat ca document de călătorie, precum și pentru stabilirea identității în cadrul unor proceduri administrative (o soluție mai eficientă decât utilizarea certificatului de naștere).

Începând cu 20 mai 2025, se vor elibera și Cărți de Identitate Simple (CIS), care nu conțin suport electronic de stocare.

CITEȘTE ȘI: Ilfov | Acțiuni de combatere și eliminare a ambroziei, în toate localitățile

„O persoană nu poate fi urmărită după cipul din carte”

„Această carte nu conține funcții care permit urmărirea geografică. Așa cum știm, pe baza unor dispozitive, există posibilitate, dar această carte nu permite localizarea din punct de vedere al urmăririi geografice.

Cipul este similar cu cel din pașapoartele pe care le folosim astăzi și pe care le folosim în deplasările în afara țării, mai ales în zona externă Schengen. Informațiile sunt accesibile numai titularului cărții”, a explicat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne. 

CITEȘTE ȘI: Ilfov | Două săli de sport, construite de la zero

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.