Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 14 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Nicușor Dan reafirmă că nu va susține nici un candidat pentru Primăria București, dacă iese președinte

22
candidat pentru Primăria București

Nicușor Dan a reafirmat că nu va susține nici un candidat pentru Primăria București, în eventualitatea în care devine președintele României. Prima dată a declarat acest lucru în urma unei întrebări adresate de către Buletin de București.

Primarul general al Bucureștiului și candidat independent la președinția României a declarat, răspunzând unei întrebări adresate în cadrul dezbaterii electorale de la Antena 3, că nu se implica în campania electorală pentru desemnarea noului edil al Capitalei.

„Bucureștenii vor ști singuri să aleagă care este primarul potrivit, în ipoteza în care eu ajung președinte. Nu mă voi implica în campania electorală”, a afirmat Nicușor Dan.

Totuși, actualul primar general a susținut că, în cazul în care pleacă de la Primăria Capitalei, lasă în urmă o direcție care nu mai poate fi schimbată.

„Multe din lucruri sunt pe direcția potrivită. De exemplu, pentru toți cei 50 de kilometri de linie de tramvai de reabilitat, contractele sunt semnate.

Nici un primar care va veni după mine nu va putea să nu facă lucrările, pentru că sunt contractele deja semnate, firme foarte serioase care au câștigat licitația.

De asemenea, documentația pentru cele 250 de tramvaie noi este deja făcută, cu tot cu depouri, că astsa este condiția finanțării din fonduri europene”, a afirmat Nicușor Dan.

Acesta este de părere că ceea ce -a deranjat ca primar, „faptul că pe zona foarte importantă de dezvoltare urbană nu am avut o colaborare cu instituțiile statului – Inspectoratul în Construcții, prefectul – se va corecta cu mine președinte”.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | O nouă amânare pentru ultimul tronson din autostrada A0 Sud, după aproape doi ani de întârzieri. Abia pe 31 mai încep procedurile de recepție

Nicușor Dan a răspuns și pentru Buletin de București că nu susține un candidat pentru Primăria București

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a declarat și pe 7 mai că nu va susține niciun candidat pentru funcția de primar al Capitalei dacă postul rămâne vacant. Cel puțin până pe 18 mai.

„Nu voi face vreo susținere pentru vreunul dintre candidații la Primăria Capitalei, iar până atunci vreau să ne concentrăm pe 18 mai”, a declarat Nicușor Dan, ca răspuns la o întrebare adresată de Buletin de București.

Întrebat de BdB dacă ruperea coaliției de guvernământ va avea vreun impact și în cazul majorității PSD-PNL-PUSL-AUR din Consiliul General, edilul a spus că „e o întrebare pentru, sper, viitorul primar. Deocamdată sunt candidat, haideți să vedem 18 mai și după aceea vom avea toate discuțiile astea”.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan spune că nu va susține niciun candidat la Primăria Capitalei, dacă locul de primar general rămâne vacant

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.