Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

Primăria Bucureștiului își deschide porțile de Noaptea Muzeelor, pe 17 mai

Primăria Bucureștiului își deschide porțile de Noaptea Muzeelor, pe 17 mai
Primăria Bucureștiului își deschide porțile de Noaptea Muzeelor. Programul „Primăria deschisă”, pe 17 mai. FOTO: ARCUB

Primăria Bucureștiului se alătură circuitului Noaptea Europeană a Muzeelor și își deschide porțile. La ediția din acest an a proiectului „Primăria deschisă”, clădirea va fi deschisă publicului larg, sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 18:00 și 24:00. Accesul este gratuit.

Bucureștenii și turiștii vor putea afla povești despre istoria clădirii prin intermediul tururilor ghidate, vor putea vizita trei expoziții dedicate patrimoniului arhitectural al orașului precum:

  • expoziția de fotografie „Intersecții în Cartierul Creativ”;
  • expoziția „ARHIMAGINI CLUB A” ;
  • expoziția ce documentează procesul de restaurare și consolidare a unor clădiri importante ale Capitalei.

De asemenea, vor fi concerte live susținute de trupa Byron și DJ Live Set, în curtea interioară a clădirii.

Tururile ghidate vor începe la fiecare 15 minute, iar ultima intrare va fi la ora 23:30.

CITEȘTE ȘI: Un sondaj pentru turul al doilea îl plasează pe primarul Bucureștiului la egalitate cu George Simion

Primăria Bucureștiului își deschide porțile cu expoziții

Programul „Primăria deschisă” #5 include o serie de expoziții care surprind evoluția culturală și arhitecturală a orașului, dar și provocările contemporane legate de conservarea și protejarea patrimoniului.

Expoziția de fotografie „Intersecții în Cartierul Creativ”, semnată de Cornel Lazia, organizată de The Institute și Cartierul Creativ, abordează istoria orașului din ultimii 100 de ani și evoluția infrastructurii culturale din zona cuprinsă între Grădinile Cișmigiu și arterele Berzei, Bulevardul Elisabeta, Calea Griviței și Calea Victoriei.

Vizitatorii vor fi transportați, totodată, în perioada regimului comunist, în care cultura alternativă și activismul artistic se intersectau cu contextul politic al vremii, prin expoziția „ARHIMAGINI CLUB A” a arhitectului Mirel Leventer.

Expoziția prezintă o colecție unică de imagini din perioada 1969-1989, când Club A, un loc simbolic al rezistenței culturale în perioada comunistă, era locul de întâlnire al tinerelor talente și al celor care căutau libertatea prin artă.

Programul expozițional al evenimentului „Primăria deschisă” este completat de proiectul „Reducerea vulnerabilității seismice a fondului construit – un parteneriat în primă urgență pentru protejarea vieții, a patrimoniului cultural și a societății”, realizat de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

CITEȘTE ȘI: Muncitorii continuă să lucreze pe autostrada A0 Nord. CNAIR dezminte că UMB ar fi oprit lucrul

Muzică live cu trupa byron, la „Primăria deschisă”

Atmosfera din curtea interioară a Palatului va fi întreținută de momente muzicale oferite de trupa byron, una dintre cele mai apreciate formații de rock alternativ de pe scena autohtonă. Dan Byron (voce, chitară, flaut), Sergiu „6” Mitrofan (clape, chitară, voce), Dany Serrano (chitară), Laszlo Demeter (bas) și Andrei Ilie (tobe) vor oferi publicului momente electrizante, cu un sound eclectic, de la rock progresiv la influențe jazz.

Program reprezentații: 18:00 – 18:20, 19:00 – 19:20, 20:00 – 20:20, 21:00 – 21:20, 22:00 – 22:20, 23:00 – 23:20.

Reprezentațiile trupei byron vor fi completate de sesiuni muzicale antrenante mixate de DJ.

Program reprezentații: 18:20 – 19:00, 19:20 – 20:00, 20:20 – 21:00, 21:20 – 22:00, 22:20 – 23:00, 23:20 – 24:00.

Instalația participativă „București ACUM”

Un alt punct de atracție al serii va fi instalația participativă „București ACUM”, care invită locuitorii și vizitatorii Capitalei să devină actori activi în conturarea viitorului oraș. Participanții sunt invitați să răspundă la întrebările „De ce iubești București?” și „Ce-ți dorești de la București?”, în scris sau prin desene.

Evenimentul „Primăria deschisă” #5 este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu sprijinul The Institute, Cartierul Creativ și Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS).

CITEȘTE ȘI: Cum poți afla online dacă trenul are întârzieri. Linia din București unde, oficial, nu întârzie niciodată

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.