„Ce-i de făcut?”, se întreba Lenin, în 1902, într-o carte manifest, care a stat practic la baza creării a ceea ce a devenit gulagul sovietic și închisoarea popoarelor. Un secol mai târziu, un candidat copleșit de numărul mare de români care-l contestă se întreabă cu năduf, din avion, „Ce mă fac cu voi?”. Și promite răzbunare.
De câteva zile, circulă o speculație că George Simion nu și-ar mai dori victoria în alegerile prezidențiale și tocmai de aceea face atât de multe gafe.
Explicațiile pentru ceea ce o parte a comentatorilor percep ca o renunțare la luptă sunt diverse. Dar nici una nu este bazată pe dovezi: ba că sistemul/serviciile secrete i-ar fi comunicat candidatului AUR că s-a jucat destul de-a extremistul și este momentul să ia o pauză, ba că ar fi șantajat cu niște fotografii, ba că și-ar fi dat seama chiar el că o înfrângere onorabilă este mai bună, pentru viitorul lui politic, decât un mandat eșuat, într-o perioadă care se anunță tulbure pentru România.
Nu cred în nici una dintre aceste explicații. George Simion nu a renunțat la luptă, din contră continuă să creadă în șansa lui, care poate fi unică pentru el. Să nu uităm, totuși, că a ajuns favorit în cursa pentru președinția României doar datorită unei conjucturi favorabile. În primul tur din noiembrie 2024, a prins abia locul patru, cu tot cu voturile date de PSD.
„Gafele” făcute de George Simion au, de fapt, alt motiv:
- oboseală (candidatul AUR este într-o campanie electorală continuă de cinci ani),
- nervozitatea dată de numărul neașteptat de mare de români care i se opun și îl critică, combinată cu o campanie de presă care poate copleși chiar și pe cel mai călit dintre politicieni,
- nerăbdarea de a obține funcția supremă, într-o cursă care părea inițial simplu de câștigat, dar în care victoria devine tot mai îndepărtată,
- eșecul de a rămâne frecventabil în România și în Europa, sub presiunea grupărilor radicale din tabăra sa, care ar strivi deja pe toți românii care i se opun.
Până să devină liderul AUR, în 2020, George Simion și-a dorit să fie acceptat în așa numita „tabără bună”, a pro-europenilor democrați, a ONG-urilor respectate și a intelectualilor „mainstream”.
Multă vreme, obiectivul pentru care milita, unirea cu Republica Moldova, a fost văzut ca unul legitim. A fost susținut de politicieni importanți din România, chiar dacă la Chișinău mărturiile care apăreau în presă îl prezentau într-o lumină mult mai sumbră decât ceea ce se vedea la București.
Faptul că acum este catalogat ca extremist îl ucide pe George Simion. Este jignirea cea mai mare care i se poate aduce acestui om care, potrivit viziunii sale despre sine, nu a făcut decât să-și dorească o carieră politică la vârf.
George Simion suferă că a fost împins în zona nefrecventabilității. Nu este un extremist în profunzimea sa (de altfel, acesta este și unul dintre motivele certurilor sale cu Claudiu Târziu, adevăratul ideolog din AUR, omul care cerea poziționări mai radicale ale partidului și ale actualului candidat).
A adoptat extremismul de dreapta pentru că a fost singurul curent politic.ce l-a primit în brațele sale și l-a ridicat deasupra umerilor.
De aici vine răbufnirea din textul scris în avionul de întoarcere din Marea Britanie. Este o descărcare de frustrare, furia că atât de mulți români nu îl văd așa cum se vede el în oglindă.
Până în ultimul moment a sperat că ne va convinge că este echilibrat și deschis. De aceea, în interviul acordat la Digi24 a fost surprinzător de sincer despre minciuna apartamentelor de 35.000 de euro, de aceea a vorbit atât de deschis despre concediera bugetarilor, o temă favorită în tabăra centristă.
Când leul a căzut în raport cu euro, când economia s-a oprit, cu răsuflarea la gură, să vadă dacă chiar îl va numi premier pe Călin Georgescu, cu naționalizările și întoarcerea la sapa de lemn, George Simion a încercat în continuare să ne arate că toată lumea se teme degeaba, el nu este așa, iubește Europa și Europa îl agreează la rândul său.
Dar masca nu a ținut prea mult. Masca a căzut repede. Nu s-a așteptat ca valul de contestare să fie atât de mare, nu a crezut că atât de multă lume se va ridica împotriva lui.
A fost convins că se luptă cu un adversar singur, timid și cam speriat. Nu a anticipat că România nu este în totalitate cea cu care s-a obișnuit în bula de pe Tik Tok.
Așa că a cedat. Dar nu așa cum credeau optimist unii comentatori. George Simion nu a renunțat la luptă. Din contră, abia de-acum devine mai periculos.
La urma-urmei, canalul Dunăre-București trebuia să fie terminat o dată și o dată. Dacă se poate face și cu munca gratuită a criticilor AUR, cu atât mai bine.
