Doi traficanţi au fost prinşi cu 17 kilograme de canabis, într-un flagrant organizat în Sectorul 5 al Capitalei. Aceștia voiau să vândă drogurile pe litoral, după cum se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, este vorba despre doi bărbaţi în vârstă de 36 și 38 de ani care, în cursul lunii aprilie, ar fi procurat din Spania 17 kilograme de canabis (drog de mare risc) pe care le-au introdus în țară cu ajutorul unei firme de curierat.
Aceștia au fost prinși în flagrant în Sectorul 5, în timp ce inculpatul de 38 de ani transporta coletele cu droguri, destinate comercializării pe litoral, iar inculpatul de 36 de ani supraveghea această activitate.
Cei doi au fost aduși în fața judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
CITEȘTE ȘI: Donaţie personală de peste 130.000 euro, de la preşedintele CJ Ilfov Hubert Thuma pentru PNL
Opt kilograme de „iarbă” trimise la București prin curier
Cazul celor doi tineri din Sectorul 5 nu este singurul de acest gen pentru procurorii DIICOT, după ce în urmă cu aproape un an procurorii antimafia au descoperit opt kilograme de marijuana în urma unui flagrant.
Traficanţii cumpăraseră drogurile de risc tot din Spania şi le-au trimis în ţară tot prin intermediul unei firme de curierat, după cum arătau la vremea respectivă procurorii. Acestea erau ascunse într-un colet care „conţinea mai multe produse alimentare”.
Pe data de 19 iunie, unul dintre cei doi a preluat coletul, iar procurorii care ştiau de acest transport i-au organizat un flagrant. A doua zi, el şi complicele său au fost reţinuţi, cu acuzaţia de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Acțiunea de prindere a celor doi s-a desfășurat și atunci, ca și acum cu ajutorul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, dar și cu sprijinul Serviciului Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
CITEȘTE ȘI: Ce efecte au cele 6 droguri care l-au ucis pe tânărul de 20 de ani, în casa dealerului Maru