Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiriTransport

Şofer ucrainean, dosar penal după ce a blocat linia tramvaiului 21

169

Un şofer ucrainean care şi-a lăsat maşina pe Calea Moşilor într-o zonă în care bloca tramvaiul 21 are acum dosar penal, deschis de Brigada Rutieră.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a oprit maşina şi a blocat tramvaiul 21 în dimineaţa de 15 aprilie, într-un moment al zilei cu trafic aglomerat. Un echipaj al Poliţiei Locale a constatat ce se întâmplă şi a chemat Brigada Rutieră. În vreme ce agenţii de la Poliția Locală Sector 2 au dispus ridicarea vehiculului, pentru a asigura reluarea în siguranță a transportului public, cei de la Rutieră au deschis un dosar penal.

„Blocarea căii de rulare a mijloacelor de transport reprezintă o încălcare gravă a normelor rutiere, provocând întârzierea mai multor servicii și inconveniențe majore pentru cetățeni”, transmite Primăria Sectorului 2, ai cărei reprezentanţi mai scriu că au toleranţă zero faţă de şoferii care încalcă regulile de circulaţie.

Potrivit Codului Penal, constituie infracţiuni:

(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.

Acest şofer ucrainean a plătit taxa de ridicare, transport şi depozitare a maşinii, deci a reintrat în posesia ei, însă acum are de dat explicaţii în dosarul penal deschis pe numele lui.

CITEŞTE ŞI: Anchetă deschisă de DIICOT după moartea tânărului de 20 de ani din Bucureşti

Autor

pe același subiect

Statuia lui Pache Protopopescu, demolată de comuniști, va fi reconstruită
ArticoleCulturăMain

Statuia lui Pache Protopopescu, demolată de comuniști, va fi reconstruită. PMB a organizat concurs de soluții, cu premii de 30.000 de euro

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, instituție aflată în...

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători

Brazi de Crăciun, colectați de autoritatea locală.După sărbătorile de iarnă, primăriile de...

DGASMB | Cursurile de digitalizare pentru seniori continuă și anul acesta. FOTO: DGASMB
ArticoleȘtiri

DGASMB | Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și anul acesta, în trei centre de zi

Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și în anul 2026. DGASMB anunță...