După trei ani de creșteri succesive, în 2025 nu există premise pentru scumpirea poliței obligatorii de asigurare auto, în ansamblu. Acolo unde vor avea loc ajustări acestea vor fi punctuale și de mică anvergură, a declarat vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu. Sume similare cu anul trecut ar putea plăti și bucureștenii pentru RCA.
„Salturi mari, în mod normal, sunt excluse. În același timp, trebuie să avem în vedere că există și un factor inflaționist , inflația asupra daunelor. Va fi o ajustare în mod normal în limita acestui factor, astfel încât să păstreze această performanță, adică un nivel al veniturilor mai mare decât al cheltuielilor.
Inflația nu este cu două cifre ci este cu o singură cifră, deci nu este de așteptat o creștere spectaculoasă”, a declarat vicepreședintele Autorității pentru Supraveghere Financiară pentru Economica.net.
Sorin Mititelu a menționat că sunt câțiva factori majori care conduc la concluzia că nu vor mai fi șocuri pe prețul RCA. Primul constă în echilibrarea raportului dintre cheltuieli și venituri.
Un al doilea element care, potrivit vicepreședintelui ASF, conduce la concluzia că nu vom mai avea creșteri mari de prețuri este creșterea concurenței, care, împreună cu plafonarea tarifelor maxime la nivelul din 28 februarie 2023, au condus și la o scădere de preț în ultimul trimestru al lui 2024, comparativ cu trimestrul anterior, după cum relata Economica în premieră.
Cât ar plăti bucureștenii pentru RCA
În legătură cu segmentele unde ar putea exista majorări, amintim că, în mod uzual apar majorări în zonele cu daunalitate mare și, de fiecare dată când am asistat la creșteri de preț, aceste segmente au crescut peste medie.
În această categorie intră în principal camioanele de peste 16 tone (unde frecvența și severitatea daunelor sunt cu mult peste nivelul mediu), șoferii cu vârsta sub 30 de ani și automobilele cu motoare foarte puternice.
De asemenea, un capitol separat în formează șoferii din București și Ilfov, unde daunalitatea este peste nivelul național, însă influența criteriului zonal în formarea tarifelor este semnificativ mai mică decât a principalelor criterii, adică vârsta șoferului și puterea motorului.
„Situația aceea în care putea fi speculat dezechilibrul dintre cerere și ofertă s-a atenuat. Numărul segmentelor care pot fi afectate de politici de preț agresive și incorecte față de consumator sunt din ce în ce mai puține, iar în următoarea perioadă mai sunt lucruri care se vor întâmpla și în privința cadrului de reglementare, astfel încât jucătorii din piață să speculeze mai puțin oferta redusă pe anumite segmente”, a conchis Sorin Mititelu, pentru Economica.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Un nou tronson de autostradă va fi deschis în mai. Până unde se va putea circula de la București