Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 16 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Explozie urmată de incendiu pe o stradă din Drumul Taberei – locatari evacuaţi şi intervenţie de amploare a pompierilor

455
Incendiu la un bloc din Drumul Taberei. FOTO: ISU B-IF
Incendiu la un bloc din Drumul Taberei. FOTO: ISU B-IF

UPDATE:

Pompierii spun că incendiul din apartamentul de la etajul 8 a pornit după ce au explodat „recipiente de tip spray”, fără să dea detalii despre ce spray-uri era vorba.

După ora prânzului, flăcările au fost stinse. Au ars haine şi mobilier, pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi. De asemenea, a fost afectat de fum întregul apartament, fațada blocului pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătraţi și tâmplăria geamului apartamentului de la etajul 9.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Un incendiu s-a produs la un bloc de pe Aleea Haiducului din Drumul Taberei, o stradă care este paralelă cu strada Sibiu. Arde un apartament de la etajul 8. Patruzeci de locatari au ieşit din bloc, de teama extinderii flăcărilor. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit după o explozie.

Potrivit primelor informaţii primite de la pompierii militari, arderea se manifestă cu flacără deschisă. La caz au fost alertate cinci autospeciale de stingere, un SMURD, o autoscară şi o autospecială de descarcerare. „Având în vedere modul de manifestare a incendiului, a fost luată măsura de suplimentare a dispozitivului cu 3 ambulanţe SMURD”, transmite ISU B-IF.

sursa: ISU B-IF

Zece persoane au fost evacuate de echipele de căutare-salvare, în vreme ce alte patruzeci au ieşit din bloc pe picioarele lor. În acest moment, la ora 12:00, vorbim de trei persoane rănite, dintre care două vor fi transportate la spital. Conform primelor informaţii de ordin medical, nu prezintă arsuri, ci doar au inhalat fum. Este vorba de două persoane chiar din apartamentul unde s-a produs explozia, la etajul 8 din 10.

CITEŞTE ŞI: Circulaţia tramvaielor din Capitală, îngreunată aproape zilnic de diverse obstacole: de la probleme tehnice la parcare neregulamentară și accidente

Autor

pe același subiect

Spitalul Dăruiește viață a făcut 2 ani. Peste 1.000 de copii tratați la ATI și 10.000 de anestezii
ArticoleMainSănătate

Spitalul Dăruiește Viață a făcut 2 ani. Peste 1.000 de copii tratați la ATI și 10.000 de anestezii

Spitalul construit din donații și sponsorizări de Asociația Dăruiește Viață, a marcat...

Program de agrement la Berceni Arena, în acest weekend. Când se poate intra pe patinoar. Foto Berceni Arena
ArticoleȘtiri

Program de agrement la Berceni Arena, în acest weekend. Când se poate intra pe patinoar

Program de agrement la Berceni Arena, în acest weekend. Potrivit reprezentanților complexului,...