Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 8 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

VIDEO | Piedone, acuzat că a folosit un angajat al Primăriei Sectorului 5 în echipa de control de la ANPC. „Mi-a spus că este prietenul lui bun”

529
angajat al Primăriei Sectorului 5
Piedome a folosit un angajat al Primăriei Sectorului 5. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Jurnalistul Dragoș Pătraru susține că l-a identificat pe un angajat al Primăriei Sectorului 5 în echipa cu care actualul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) merge în controale.

Persoana respectivă, Mihăiță Decu, s-ar fi aflat în echipa cu care Cristian Popescu Piedone merge pe teren, la restaurante și baruri, deși este în același timp angajat al Primăriei Sectorului 5.

Contactat de Dragoș Pătraru, angajatul a afirmat că a filmat clipurile pe care ANPC le face în timpul controalelor la unitățile de alimentație publică, dar a precizat că a făcut acest lucru în timpul liber.

Cel puțin una dintre persoanele care-l filmează pe Piedone este angajată și în prezent la o primărie de sector. 5, mai exact. Sursele noastre l-au identificat pe Mihăiță Decu, ca făcând parte din alaiul cu care Piedone merge în controale.

L-am sunat pe om să-l întreb dacă lucrează la Sectorul 5. Mi-a zis: «Da, domnule». Și ce căutai cu domnul Piedone de la ANPC la controale? «Am făcut treaba asta la început, că a avut nevoie omul, dar eram în timpul liber!»

Deci, dacă facem o cerere la Primărie, te găsim în concediu, da?”, a comunicat Dragoș Pătraru.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Piedone la ANPC, spectacol și rasism. Ironizează accentul unor comercianți chinezi. Despre nepalezi: Poate la voi se mănâncă gândaci

De ce a folosit Piedone un angajat al Primăriei Sectorului 5

Jurnalistul afirmă, într-un video distribuit pe Facebook și Youtube, că la nici 20 de minute de la discuția telefonică cu Mihăță Decu, l-ar fi sunat chiar Cristian Popescu Piedone.

„Apoi, m-a sunat chiar domnul Piedone. Pe care-l sunase Mihăiță Decu. 20 de minute între cele două apeluri.

M-a luat cu faptul că l-a sunat Mihăiță, bunul lui prieten, care într-adevăr lucrează la Sectorul 5 și a făcut filmări pentru el la ANPC, dar doar la început, cât n-avea el la ANPC om de încredere la presă.

L-a ajutat, dar l-a și încurcat, că le-a filmat ălora fețele”, a scris Dragoș Pătraru.

CITEȘTE ȘI: Cristian Popescu Piedone a transformat contul în care se promova politic pe TikTok în cont al ANPC. Și-a urat singur „La mulți ani”

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024.

    A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017.

    Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.

    Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași.

    A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei.

    A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură.

    Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Stația de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi relocată temporar, săptămâna viitoare

Societatea de Transport București anunță că, începând cu 10 august, stația de...

ArticoleȘtiriTransport

Programul liniei 41 se prelungește pentru meciul Dinamo București – FC Voluntari

Programul liniei 41 se prelungește în seara zilei de sâmbătă, 08.08.2026. Măsura a...