Primarul general al Capitalei este convins că amânarea votării bugetului înseamnă și că se amână investițiile în București. Totuși, este convins că va fi în cele din urmă adoptat, în ciuda opoziției noii majorități PSD-PNL-PUSL.
Bugetul trebuia să fie dezbătut și votat în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), dar a fost scos de pe ordinea de zi chiar la propunerea lui Nicușor Dan.
Primarul general a precizat joi seara, pentru B1Tv, că din proiect au fost tăiate foarte multe investiții, având în vedere că bugetul Capitalei a fost „redus substanțial”, odată cu aprobarea legii bugetului național. Din acest motiv, a apreciat că 2025 este „un an pierdut” pentru București.
„Problema nu este ce s-a întâmplat azi. Problema e ce s-a întâmplat la legea bugetului național, de acum o lună și jumătate – două, pentru că acolo a fost redus substanțial bugetul Primăriei Capitalei, în ciuda unui referendum care spunea că bugetul PMB trebuie să crească în raport cu sectoarele, nu să scadă.
Plecând de la ce s-a întâmplat atunci, avem un proiect din buget din care obligatoriu am tăiat foarte multe investiții, deși sunt absolut necesare pentru București. Și acum a fost, cum să spun… o declarație politică.
Până la urmă o să treacă bugetul. O să ne întâlnim, o să negociem, o să treacă bugetul. Problema nu este între primarul general și Consiliul General. Problema este raportul de ani de zile între Primăria Capitalei și autoritățile naționale’, a declarat edilul general, potrivit Agerpres.
Amânarea votării bugetului amână și investițiile
Nicușor Dan a menționat că autoritatea locală pregătise documentațiile pentru multe investiții, dar că acestea nu vor putea fi implementate. În București sunt necesare lucrări la spitale, precum și consolidarea pasajelor, a spus el.
„Anul acesta este un an pierdut pentru București. Noi o să plătim salarii, o să tundem iarba din parcuri, o să plătim subvenția la transportul public și termoficare. Și în rest o să mai cârpim niște lucruri, asta o să facem noi un an de zile. (…)
Sunt multe lucruri pe care pur și simplu le-am tăiat doar ca să nu ne împotmolim la un moment dat cu totul cu bugetul. (…) Teoretic, la rectificarea bugetul poate să crească (bugetul, n.r.), dar în situația financiară a României nu cred că putem să avem vreo speranță’, a precizat edilul general.
Întrebat dacă situația bugetului ar putea avea o legătură cu candidatura sa la prezidențiale, Nicușor Dan a răspuns afirmativ.
„Da, sunt convins. Nu avea rost să facem un circ azi. Am scos proiectul de pe ordinea de zi pentru că am avut o discuție înainte și mi s-a spus că nu va fi votat. L-am scos de pe ordinea de zi și o să mai avem niște întâlniri săptămânile viitoare, astfel încât la ședința următoare să putem să îl votăm”, a precizat primarul general.
Alianța PSD – PNL – PUSL a cerut, marți, primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, să includă în buget sume pentru achitarea datoriilor curente și să prezinte un proiect de reformă a administrației și de eficientizare a cheltuielilor de personal. Alianța, care formează majoritatea în Consiliul General, a anunțat că se va abține la votul pe proiectul de buget, dacă ‘Nicușor Dan nu pune interesul bucureștenilor deasupra propriilor interese”.
Comments are closed.