Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 1 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Când se va putea circula pe Autostrada A0, care înconjoară Bucureștiul, pe toată lungimea

66
Când se va putea circula pe Autostrada A0
Când se va putea circula pe Autostrada A0. Foto Ministerul Transporturilor

Bucureștiul nu va fi înconjurat complet de o autostradă funcțională mai devreme de sfârșitul anului viitor, a declarat joi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Abia din 2025 se va putea circula pe toată Autostrada A0.

Autostrada A0, de centură, este împărțită pe două „semicercuri”, de nord și de sud. Ministrul a precizat că din cele trei loturi în care este împărțit segmentul sudic, două au fost deja date în circulație, iar al treilea va fi finalizat la începutul verii 2025.

Acest lucru va permite românilor care vin dinspre Constanța sau dinspre Pitești să ocolească complet Bucureștiul pe autostradă, prin sud.

Când se va putea circula pe Autostrada A0

Pe segmentul nordic, împărțit în patru loturi sunt dați în circulație doar 20 de kilometri, care fac legătura de la DN1 la DN2 (lotul 2).

Porțiunea de la DN2 până la A2 (loturile 3 și 4) poate finalizat până la sfârșitul acestui an. Iar ultimul lot (lotul 4), care face legătura dintre A1 și DN1, va fi terminat anul viitor.

„În concluzie, pe toți cei cam 100 de kilometri, în jurul Bucureștiului, se va putea circula în integralitate la sfârșitul anului viitor. Dar pe loturi și până atunci”, a adăugat ministrul într-un video postat pe TikTok, citat de Mediafax.

Buletin de București a publicat, la începutul lui martie, că inclusiv pe cele două loturi pentru care ministrul Grindeanu este optimist că pot fi gata anul acesta sunt probleme.

Lotul 3 este realizat de chinezii de la compania China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC). Asociația Pro Infrastructură a constatat că mobilizarea companiei chinezești pe acest tronson nu este rea, dar nici suficient de bună încât să se inaugureze lotul în decembrie 2025, așa cum speră Ministerul Transporturilor.

Pe de altă parte, cei 4,47 kilometri ai lotului 4 al Autostrăzii A0 Nord dintre Autostrada A2 și DN3 pot fi dați în circulație în 2025 dacă se îndeplinesc simultan 3 condiții, este evaluarea Asociației Pro Infrastructură și pentru acest tronson de pe secțiunea de nord a autostrăzii A0.

CITEȘTE ȘI: Când vor fi gata două tronsoane importante de pe secțiunea de nord a autostrăzii A0. Asociația Pro Infrastructură: Se poate în 2025

Pe de altă parte, lucrările pe lotul 3 A0 Sud au intrat în etapa finală. Mai exact, au început operațiunile pentru semnalizare, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat al Ministerului Transportului.

CITEȘTE ȘI: Lucrările pe lotul 3 A0 Sud se apropie de final. Este realizată semnalizarea. Când se va putea circula





scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

bugetul pentru anul 2025
ArticoleMainPrimărie

Sector 2 | 2,56 miliarde de lei, bugetul pentru anul 2025. Circa un miliard pentru investiții

Bugetul pentru anul 2025 propus de Primăria Sectorului 2 și adoptat de...

Plicuri suspecte primite de trei instituții publice din București
ArticoleEvenimentȘtiri

Plicuri suspecte primite de instituții publice din București, inclusiv BEC. Au intervenit SRI și ISU

Patru instituții publice din București au primit prin poștă, marți, plicuri suspecte...

Accident între un tramvai Imperio şi o basculantă. Sursa foto: Cimpoeşu Florin, via Infotrafic Bucureşti şi Ilfov
ArticoleȘtiriTransport

Peste 20 de tramvaie Imperio, blocate în depouri din cauza accidentelor

Cele 100 de tramvaie Imperio, fabricate de Astra Arad, promiteau să revoluționeze...

Piedone a luat bacalaureatul
ArticolePoliticȘtiri

Piedone a luat bacalaureatul la 32 de ani, cu note mici. Abia a trecut la Matematică și Română

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a luat bacalaureatul la...