Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 29 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPoliticPrimărie

Noua majoritate PSD-PNL-PUSL din Consiliul General nu va vota bugetul propus de Nicușor Dan. Decizia, susținută de primarii de sector ai PSD și PNL

67
bugetul propus de Nicușor Dan
CGMB va fi blocat de noua majoritate PSD-PNL-PPUSL

Noua majoritate PSD-PNL-PUSL din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) anunță că nu va vota bugetul propus de Nicușor Dan, dacă nu include și „bani pentru achitarea datoriilor curente” și un „proiect de reformă a administrației și de eficientizare a cheltuielilor de personal”.

„Alianța PSD-PNL-PUSL cere primarului Nicușor Dan să includă în proiectul de buget pe 2025 bani pentru achitarea datoriilor curente și să prezinte un proiect de reformă a administrației și de eficientizare a cheltuielilor de personal.

Primarii sectoarelor 1, 2, 4 și 6, George Tuță, Rareș Hopincă, Daniel Băluță și Ciprian Ciucu, viceprimarii Capitalei, Adrian Vigheciu și Stelian Bujduveanu, dar și președintele PNL București, Sebastian Burduja, s-au reunit în ședință de urgență și au decis ca alianța PSD-PNL-PUSL, care formează majoritatea în Consiliul General al Municipiului București, să se abțină la votul pe proiectul de buget pe 2025 al Capitalei.

Asta dacă Nicușor Dan nu pune interesul bucureștenilor deasupra propriilor interese”, se arată într-un comunicat remis G4Media.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan nu-l mai vrea pe Klaus Iohannis consilier: „De la prea mult sos picant”

Ce nemulțumește la bugetul propus de Nicușor Dan

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2 și membru în echipa de campanie a candidatului PSD-PNL pentru președinție Crin Antonescu, a afirmat că „bugetul pe 2025 este umflat din pix de Nicușor Dan” în condițiile în care „3,8 miliarde de lei este alocarea pentru Capitală, conform Legii bugetului de stat, iar Nicușor Dan a prevăzut 4,3 miliarde de lei, adică 500 de milioane de lei în plus”.

Reprezentanții PSD și PNL acuză în acest comunicat că toate proiectele mari din Capitală sunt fie blocate, fie ignorate” iar „banii se duc pe plata salariilor”.

„Aproape 1.000 de angajați numai la Primăria Capitalei, plătiți cu peste 400 de milioane de lei. Iar în total, dacă luăm în calcul angajații din toate structurile din subordinea PMB, cu excepția companiilor municipale, cheltuielile de personal ajung la 2,4 miliarde de lei. În vreme ce investițiile pe 2025 reprezintă mai puțin de 10% din bugetul total”, se arată în comunicat.

Noua majoritate din Consiliul General mai acuză că „proiectul bugetului pe 2025 al Municipiului București nu a fost dezbătut cu consilierii Alianței PSD-PNL-PUSL”.

CITEȘTE ȘI: Planșeul Unirii | Daniel Băluță a anunțat că l-a dat în judecată pe Nicușor Dan, pentru că nu a eliberat avizele necesare. Pregătește și o plângere penală


scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Patru evenimente restricționează traficul în perioada 29 martie‑6 aprilie. FOTO: Fanatok.ro
ArticoleȘtiriTransport

Patru evenimente restricționează traficul în perioada 29 martie‑6 aprilie

Patru evenimente restricționează traficul în Capitală, la finalul lunii martie și începutul...

Liderul galeriei Rapid, implicat într-un dosar de evaziune fiscală şi delapidare cu prejudiciu de 17 milioane de lei. Foto: FB/ Liviu Ungureanu
ArticoleEvenimentȘtiri

Liderul galeriei Rapid, implicat într-un dosar de evaziune fiscală şi delapidare cu prejudiciu de 17 milioane de lei

Poliţiştii din Capitală au extins cercetările într-un dosar penal de evaziune fiscală...

Totul Verde S.A. a dedus nejustificat cheltuieli pentru promovarea Primăriei Sectorului 4. Foto: Captură de ecran/ FB/ Daniel Băluţă
ArticoleFeaturedPrimărie

Curtea de Conturi | Totul Verde S.A. a dedus nejustificat cheltuieli pentru promovarea Primăriei Sectorului 4

Totul Verde S.A., compania din subordinea Consiliului Local al Sectorului 4 care...

Opt linii STB vor avea program prelungit, duminică, pentru meciul Dinamo– FCSB. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Opt linii STB vor avea program prelungit, duminică, pentru meciul Dinamo– FCSB

Opt linii STB vor avea program prelungit, duminică. Liniile 1, 10, 40,...