Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 15 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Meciul FCSB-Rapid prelungește traseele a opt linii STB

15
Meciul FCSB-Rapid prelungește traseele a opt linii STB | FOTO: Inquam Photos / Vali Marin
Meciul FCSB-Rapid prelungește traseele a opt linii STB | FOTO: Inquam Photos / Vali Marin

Opt linii STB vor avea program prelungit duminică, 16 martie, pentru meciul dintre FCSB și Rapid, de pe Arena Națională. Partida este programată să înceapă la ora 21:00.

Liniile afectate de această măsură sunt: 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311. Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), vehiculele liniilor menționate vor circula în zona „Arenei Naționale”, după terminarea meciului, astfel:

  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 1 la Piața Iancului (în zona Arenei Naționale) sunt 22.55, 23.10, 23.20, 23.35 și 23.50.
  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 10 la Piața Iancului sunt 22.50, 23.05, 23.20 și 23.35.
  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 40 la „Arena Națională”, pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri”, sunt 23.00, 23.20 și 23.55, iar pe sensul spre „Bd. Theodor Pallady”22.50, 23.15 și 23.35.
  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 55 în zona „Arenei Naționale” sunt 23.00 și 23.30 (pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri”), respectiv 23.10 și 23.40 (pe sensul spre „Pantelimon”).
  • troleibuzele liniei 86 vor pleca de la „Arena Națională” către „Clăbucet” la orele 23.00, 23.15 și 23.30.
  • troleibuzele liniei 90 vor pleca de la  „Arena Națională” către „Semănătoarea” la orele 23.00, 23.15 și 23.45.
  • orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 104 în zona „Arenei Naționale” sunt 22.55, 23.05, 23.20, 23.30 și 23.40 (pe sensul spre „Piața Operei”), respectiv, 23.05, 23.15, 23.25, 23.35, 23.45 și 23.55 (pe sensul spre „Complex Comercial Pantelimon”).
  • orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 311 în zona „Arenei Naționale” sunt 23.05 și 23.30 (pe sensul spre „Faur”), respectiv, 23.25 și 23.45 (pe sensul spre „Sala Palatului”).

CITEȘTE ȘI: Simulare Evaluare Națională | Peste 18.000 de elevi din Bucureşti vor susține luni prima probă

Restricții de circulație în ziua meciului

Dacă situația o va impune, Brigada Rutieră va restricționa traficul rutier. Astfel, în ziua meciului accesul mașinilor ar putea fi restricționat pe Bd. Pierre de Coubertin. În acest context, troleibuzele liniilor 86 și 90 vor întoarce în Depoul Vatra Luminoasă. 

De asemenea, în cazul restricționării traficului călătorii vor putea utiliza vehiculele liniilor 86 și 90 de la stația „Aura Buzescu”.

Tot în această situație, vehiculele liniei 104 vor funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Pantelimon” și intersecția Șos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual. În acest caz, călătorii vor putea folosi vehiculele liniei 104 de la stația „Sarafinești” – pe sensul spre „Piața Operei”, respectiv „Șoseaua Iancului” – pe sensul spre „Complex Comercial Pantelimon”, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt cele menționate mai sus!

În ceea ce privește situația liniei 143, vehiculele vor circula pe  traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul  „Baicului” (capătul liniilor 69, 85 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.

Nu în ultimul rând, spectatorii meciului de pe Arena Națională au la dispoziție în continuare autobuzele liniilor 330, 335, N102 dar și N109, care circulă potrivit programului stabilit.

CITEȘTE ȘI: Circulaţia feroviară va fi închisă două zile, pe un fir, între Crivina şi Brazi

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.